OnePlus 6 va exista cu sau fără breton, în funcție de preferințe

OnePlus 6 va exista cu sau fără breton, în funcție de preferințe
06:00 05.04.2018

În continuare, nu știe nimeni când se va lansa OnePlus 6, dar nu trece o zi fără să aflăm noi detalii despre performanța sau designul viitorului smartphone.

După ce iPhone X dat startul unui trend frustrant la finele anului trecut, o varietate foarte mare de producători de terminale cu Android au împrumutat rețeta supărătoare. Este vorba de adopția la scară largă a bretonului în partea de sus a ecranului.

Americanii definesc pata de culoare neagră ca fiind ”notch”. Indiferent de denumire însă, se pare că a devenit un standard în industrie și foarte mulți pasionați de mobile sunt dezamăgiți de această particularitate.

Pe de o parte, ai ecranul un pic mai mare, dacă ai în vedere spațiul din panou de pe lateralele bretonului. Pe de altă altă parte, vizionarea unui film cu o pată neagră pe una dintre margini nu reprezintă cea mai plăcută experiență. Pentru că părerile sunt atât de divizate pe marginea acestui subiect, chinezii de la OnePlus au încercat să calculeze o medie pentru a bucura atât capra, cât și varza.

OnePlus 6 se va comercializa cu breton. Nu există nici un dubiu pe marginea acestui subiect confirmat de co-fondatorul Carl Pei.

Dimensiunile zonei în care se află camera pentru selfie, senzorul de proximitate și difuzorul sunt de 19,62 x 7,69mm. În același timp însă, cei care nu își doresc respectivul breton îl vor putea completa cu o bandă neagră ce va merge dintr-o margine în alta a ecranului.

Respectiva bandă va veni printr-o actualizare de firmware care, din păcate, nu va fi disponibilă la momentul lansării în magazine a OnePlus 6. În schimb, vei fi nevoit să aștepți câteva zile sau câteva săptămâni, în funcție de eficiența inginerilor companiei.

Este important de reținut că banda ce va masca bretonul nu va fi doar un artificiu vizual, ci va avea mai multe repercusiuni. După ce o activezi, raportul de aspect al panoului se va schimba și nici o informație nu va fi afișată din greșeală în spatele său. E ca și cum nu a existat vreodată.

În final, ar fi interesant de văzut o statistică între cei care preferă ecranul mai mare în jurul bretonului și cei care optează pentru o suprafață mai mică de lucru.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI