22 nov. 2018 | 08:10

Oamenii s-au săturat: Stau la coadă să-și descarce datele de pe Facebook

ACTUALITATE
Oamenii s-au săturat: Stau la coadă să-și descarce datele de pe Facebook

În cazul în care încerci în această perioadă să-ți descarci toate datele pe care le-ai postat vreodată pe Facebook, te vei supăra să afli că procesul este semnificativ mai lent. Motivul are legătură cu valul de doritori care vor același lucru.

Scandalurile din ultimul an încep să aibă consecințe pentru titanul rețelelor sociale. Imaginea Facebook este atât de pătată, încât totul pare să fie o invitație să renunți la platforma online. Aceasta este concluzia unui număr destul de mare de oameni care stau la coadă să-și descarce datele de pe site.

La fel ca multe alte rețele sociale, Facebook îți permite să-ți descarci toate datele pe care le are despre tine. Este vorba de toate postările pe care le-ai făcut vreodată și toate informațiile pe care le-a colectat fără acordul tău explicit. Respectivul instrument de backup a fost introdus în 2010, dar a devenit foarte popular în primăvara acestui an. La momentul respectiv, a izbucnit scandalul Cambridge Analytica și foarte mulți internauți au fost curioși să afle ce date are Facebook despre ei.

Până la scandalul de la începutul anului, majoritatea celor care folosesc Facebook nu au conștientizat prezența sa, din cauza faptului că nu au căutat să-și șteargă contul. Până și Facebook este de părere că îți descarci datele înainte să renunți pentru totdeauna la contul tău de pe platformă. Din acest motiv, a integrat butonul de Backup pe aceeași pagină web cu ”Permanently Delete Account.

În ultima lună, procesul de backup al datelor de pe Facebook a devenit semnificativ mai lent pentru majoritatea celor care vor să-l folosească. Motivul are legătură cu faptul că foarte mulți vor să-l utilizeze într-un timp foarte scurt. ”În ultimele două săptămâni am experimentat o creștere a numărului de cereri pentru Descărcarea Datelor, mai mare decât de obicei.” Acesta trend a fost confirmat de un oficial al Facebook. ”Asta înseamnă că durează un pic mai multe procesarea cererilor. Lucrăm la problemă și apreciem răbdarea oamenilor.”

Nu a fost corelată realizarea de backup-uri cu ștergerea conturilor, dar este puțin probabil ca oameni să facă gestul cu pricina din alt motiv. Pur și simplu, s-au săturat.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele