Nokia și Vodafone vor să pună internet 4G pe Lună

Nokia și Vodafone vor să pună internet 4G pe Lună

Nokia și Vodafone lucrează la distribuția unei conexiuni de date 4G pe suprafața Lunii, ca noi să ne bucurăm de streaming HD în timp real din următoarea expediție. 

Prin intermediul companiei spațiale PTScientists, nemții și-au propus să ajungă pe lună. Proiectul este unul destul de vechi, dar după câțiva ani, a început să se contureze. În acest scop, au fost încheiate mai multe parteneriate ce vor facilita atât explorarea astrului, cât și imortalizarea experienței împreună cu transmiterea fluxului video pe pământ.

În prima parte a proiectului, PTScientists au colaborat cu Audi la dezvoltarea a două rovere câștigătoare a distincției XPrize cu patru roți. Acestea vor fi capabile să exploreze suprafața Lunii și să se deplaseze până la locația la care a aselenizat Apollo 17. Având în vedere modul în care evoluează proiectul, aceste inițiative se vor materializa în 2019.

Aceeași echipă de cercetători a încheiat un contract cu Vodafone și Nokia pentru a crea o rețea de comunicații 4G LTE pe lună. Aceea va fi folosită mai ales pentru transmiterea de fluxuri video HD către pământ. Ca mecanism, o stație de bază a Vodafone va comunica cu roverele, în timp ce acelea colectează fotografii și clipuri video ale descoperirilor.

Rețeaua 4G de pe lună va opera pe frecvența de 1800 Mhz. În prima fază, filmările de înaltă definiție vor ajunge la ALINA (Autonomous Landing and Navigation Module). Între acel echipament și stația PTScientists din Berlin, se va crea o conexiune prin care vor fi transmise filmările către Pământ. Pentru ca acest plan să devină realitate, inginerii Nokia vor crea un echipament de rețelistică mai mic de un kilogram.

În trecut, transferul de date către Lună și dinspre Lună se realiza prin frecvențe radio analogice. 4G este de multe ori mai rapid comparativ cu soluția tradițională, iar volumul de date ce va putea fi transferat într-un timp scurt va fi semnificativ mai mare.

Citește și: