01 oct. 2018 | 13:00

Planul ambițios al NASA: când vrea agenția să trimită oameni pe Marte

ACTUALITATE
Planul ambițios al NASA: când vrea agenția să trimită oameni pe Marte

NASA a anunțat recent că are un plan măreț. Printre altele, agenția spațială și-a impus un termen până la care ar vrea să trimită oameni acolo unde încă nu a ajuns nimeni.

NASA a detaliat planul național de explorare a spațiului prin care dorește să atingă obiectivele înalte ale președintelui, stabilite în Directiva 1 cu privire la politica spațială din decembrie 2017.

Aceste planuri îndrăznețe includ planificarea unei noi aterizări pe Lună, prezența umană pe termen lung pe Lună și în jurul acesteia, reafirmarea conducerii americane în spațiu și găsirea unui mod prin care astronauții americani să atingă suprafața planetei Marte.

Într-adevăr, intervalul de timp în care NASA se așteaptă să atingă obiectivele impuse se poate schimba în funcție de modul în care se vor desfășura anumite părți ale planului. De exemplu, revendicarea potrivit căreia astronauții se vor plimba pe Marte până în anii 2030, se poate schimba, dacă cercetătorii NASA se lovesc de un obstacol în procesul lor.

NASA intenționează să aștepte rezultatele misiunii Mars 2020, în timpul căreia un rover va colecta și analiza probe de pe suprafața planetei, înainte de a elabora un buget și a alege echipajul pentru misiunea stabilită pentru 2030.

Înainte ca NASA să înceapă să se gândească la trimiterea astronauților pe Marte, există multe mistere care trebuie rezolvate. De exemplu, agenția spațială va lansa 13 CubeSats pe orbita joasă a Pământului, pentru a învăța cum să pregătească mai bine viitoarele călătorii în spațiu, fie că este vorba de Lună sau Marte.

Odată ce acești sateliți sunt pe orbită, NASA speră să folosească ceea ce a învățat pentru a trimite astronauți pe orbita lunară până în iunie 2022. Aceste ferestre de timp nu sunt un accident – ele reprezintă momentele cheie în care NASA speră să umple lacunele pe care le are în legătură cu înțelegerea spațiului și călătoriilor interplanetare.