Suma uriașă pe care Google o plătește ca să fie pe iPhone

Suma uriașă pe care Google o plătește ca să fie pe iPhone
Florin Cașotă
Florin Cașotă
11:30 01.10.2018

Pentru ca Google să fie folosit pentru căutări pe Safari trebuie să plătească o sumă către Apple. Te-ai întrebat vreodată la cât se ridică această sumă?

Toate companiile care au dezvoltat un motor de căutare (da, mai sunt și altele în afară de Google Search) vor ca produsul lor să fie presetat la căutări, fie că este vorba de calculatoare, laptop-uri, telefoane sau tablete. Foarte puțini utilizatori mai stau să-și schimbe manual motorul de căutare.

Pentru ca aceste produse să apară pe telefoane și pe alte produse, producătorii trebuie să plătească niște sume impresionante. În trecut, Yahoo a plătit 300 de milioane de dolari către Mozilla pentru ca motorul lor de căutare să apară pe Firefox. Mai târziu a venit Google și a oferit mai mult.

Pe telefoane Android, Google Search este de cele mai multe ori presetat, dar nu și pe produsele Apple. Pentru asta trebuie să fie generoasă și se pare că plătește Apple cu 9 miliarde de dolari pentru ca motorul de căutare să apară pe iPhone-uri. Nu este clar dacă în această sumă este inclusă și apariția pe iPad-uri și Mac-uri.

Suma pe care o plătește Google nu este făcută publică, ci ținută secretă, însă, din când în când, se mai scurg informații pe internet. De exemplu, în 2014, în urma unui proces dintre Google și Oracle a fost dezvăluit că firma din Mountain View plătea firma din Palo Alto 1 miliard de dolari pentru ca motorul de căutare să fie presetat.

La vremea aceea se credea că acea sumă era legată de veniturile din reclamă pe care Google le avea în urma căutărilor de pe iPhone-uri. Firma Goldman Sachs susține că Google plătește Apple cu 9 miliarde și anul viitor ar putea scoate din buzunar 12 miliarde de dolari. „Credem că această sumă este cerută pe baza numărului de căutări care provin din Safari sau de la Siri”, a spus un reprezentant al Goldman Sachs.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI