Mituri despre întreținerea și condusul mașinii pe timp de iarnă

Mituri despre întreținerea și condusul mașinii pe timp de iarnă
Alex Rizea
17:00 05.01.2018

Odată cu venirea iernii și implicit a zăpezii și ceții apar și problemele pentru conducătorii auto. Există destule mituri despre condusul unui automobil pe zăpadă și întreținerea acestuia în anotimpul rece, unele dintre ele adevărate fabulații. Iată câteva dintre acestea.

Mașinile 4X4 sunt invincibile în zăpadă

Fals! Faptul că mașinile 4X4 pot să meargă aproape în orice condiții de drum este un neadevăr. În ciuda beneficiului unei bune tracțiuni, automobilele 4X4 nu sunt tancuri și nu pot să treacă dacă stratul de zăpadă este foarte mare.

Apa caldă dezgheață parbrizul mai repede

Fals! Acest obicei nesănătos ar putea, e drept, dezgheța parbrizul mai repede,  dar cu riscul mărit de a-l sparge din cauza schimbării extreme de temperatură. Cine își dorește să rămână fără geam în miez de iarnă?

Reducerea presiunii în anvelope oferă o tracțiune mai bună pe zăpadă

Fals! Unii șoferi consideră că scoaterea aerului din anvelope oferă o aderență mai bună la rularea pe zăpadă. Conducerea cu anvelope parțial umflate va crește șansele de uzură prematură a acestora. Înainte de o călătorie lungă, asigurați-vă întotdeauna că presiunea din gume este cea corectă.

[readmore]

Utilizarea proiectoarelor de ceață și pe ploaie sau zăpadă

Fals! Deși poate fi tentant aprinderea luminilor de ceață și când plouă sau ninge, ar trebui să faceți acest lucru doar atunci când vizibilitatea este extrem de slabă. Proiectoarele pot incomoda ceilalți participanți la trafic.

Anvelopele de iarnă sunt mereu necesare iarna

Fals! Dacă este vorba despre o iarnă caldă, așa cum se întâmplă în țările din sudul Europei, anvelopele de iarnă mai degrabă încurcă. Acestea sunt proiectate să ruleze în condiții meteorologice dificile și nu dacă temperaturile depășesc iarna 15 grade Celsius. Evident, aici trebuie să ținem cont de legislație, care prevede folosirea anvelopelor de iarnă începând cu 1 noiembrie, iar nerespectarea poate conduce la schimbarea vinovatului, așa că atenție!

loading...