Cum a fost descoperit Titanicul: dezvăluiri care schimbă istoria știută până acum

Cum a fost descoperit Titanicul: dezvăluiri care schimbă istoria știută până acum
09:29 15.12.2018

Mulți ani s-a crezut că descoperirea Titanicului pe fundul oceanului nu a fost nimic mai mult decât un efort din partea comunității oamenilor de știință.

Omul care a descoperit Titanicul, Robert Ballard, a explicat pentru CNN că expediția de găsire a navei a fost parte dintr-o misiune militară secretă a Statelor Unite ale Americii, a cărui scop era găsirea a două submarine nucleare scufundate. „Nu voiau ca lumea să știe asta, așa că a trebuit să am o poveste care să mă acopere”, a explicat Ballard.

Pe vremuri, bărbatul era comandant în Marina SUA și cercetător la Institutul Oceanografic Woods Hole. Cei din Marină i-au oferit fondurile pentru a căuta Titanicul, dar cu o condiție – să caute submarinele USS Thresher și USS Scorpion, care se scufundaseră în anii 1960.

„Știam unde se află submarinele”, și-a amintit Ballard. „Ceea ce voiau ei să fac era să mă întorc și să nu mă urmărească rușii, pentru că eram interesați în armele nucleare care se aflau pe Scorpion și de ce făceau reactoarele nucleare pentru mediu”.

Povestea cu Titanicul era doar o acoperire – una foarte bună. În timp ce Ballard căuta submarinele, presa și publicul credeau că se uită după Titanic. După ce echipa lui Ballard a terminat explorările celor două submarine, mai aveau la dispoziție 12 zile pentru a căuta Titanicul. „Când am găsit Titanicul, am fost, desigur, foarte entuziasmați, pentru că era o treabă dificilă”, a zis cercetătorul.

Descoperirea a stârnit și mai multă atenție din partea mass mediei, deși nimeni nu știa care fusese scopul real al explorărilor. Purtătorul de cuvânt al Marinei, Căpitanul Brent Baker, spunea la acea vreme că scopul era pur și simplu de a testa dacă funcționa sistemul oceanografic, negând orice implicări din partea armatei.

Ballard a mai spus că au mai existat misiuni secrete, dar că nu poate vorbi despre ele. „Nu, nu pot vorbi despre celelalte misiuni ale mele cu Marina”, a zis el. „Nu au fost încă declasificate”.

Sursa: CNN
Etichete:
loading...