Maya Angelou, cine a fost și de ce o celebrează Google

Maya Angelou, cine a fost și de ce o celebrează Google

Maya Angelou este sărbătorită de Google cu un doodle special pe 4 aprilie. S-au împlinit 90 de ani de la nașterea ei. A fost una dintre marile personalități ale culturii americane.

Maya Angelou, pe numele său adevărat, Marguerite Annie Johnson, s-a născut pe 4 aprilie 1928, în Statele Unite ale Americii. S-a numărat printre poeții de renume ai Americii, a scris șapte autobiografii și trei cărți de eseuri.

Maya Angelou a mai fost și cântăreață și activistă pentru drepturile civile. Talentul ei artistic a fost recunoscut încă din timpul vieții și a primit zeci de premii și peste 50 de onorarii pentru contribuțiile aduse culturii americane.

În ciuda carierei sale strălucite care a înscris-o în rândul marilor oameni de cultură americani, Maya Angelou a avut o viață foarte palpitantă și pestriță. Înclinația ei către poezie s-a manifestat după ce, în tinerețe, a practicat mai multe meserii.

A activat chiar și în lumea prostituției, lucrând inclusiv ca dansatoare în cluburi de noapte. În momentul în care Occidentul a început procesul de decolonizare a Africii, Maya a lucrat ca jurnalist în Egipt și Ghana. De aici și-a format spiritul combativ împotriva nedreptăților îndreptate către persoanele de culoare, în special afro-americanii.

A lucrat pe acest palier alături de personalități precum Martin Luther King Jr. și Malcom X. A știut să se facă respectată și și-a construit o impunătoare influență în spațiul public american postbelic. Și-a luat responsabilitatea de a vorbi în numele persoanelor de culoare.

Ea însăși avea origini africane, iar faptul că a fost femeie i-a atribuit un avantaj, pe care a știut cum să-l exploateze în beneficiul grupurilor sociale defavorizate pentru care a luptat. Lucrările ei au fost considerate un mijloc de apărare pentru cultura negrilor, în fața inegalităților sociale.

Copilăria pe care a trăit-o Maya Angelou

Maya a crescut în Saint Louis, Missouri. A provenit dintr-o familie de condiție modestă, iar când avea trei ani, părinții săi au divorțat.

Tatăl a trimis-o împreună cu fratele ei de patru ani sălocuiască la bunicii din partea mamei. Apoi, tot tatăl a fost cel care a decis să-i trimită înapoi la mama lor, moment care a însemnat un calvar pentru viitoarea poetesă. La vârsta de opt ani, Maya a fost abuzată sexual și violată de noul iubit al mamei sale. Nu a ținut secret chinul prin care a trecut și i-a dezvăluit totul fratelui său, care, la rândul lui, a spus restului familiei.

Iubitul mamei Mayei a fost condamnat pentru viol, dar n-a stat după gratii decât o zi. Când a fost eliberat, a fost omorât. Unii bănuiesc că ar fi fost ucis de unchiul Mayei. Au urmat cinci ani grei în viața ei, în care n-a mai putut să vorbească din cauza traumelor suferite.

A fost, totodată, și perioada care a format-o din punct de vedere intelectual. Fiind închisă în sine, Maya s-a refugiat în lumea cărților și și-a dezvoltat o memorie fantastică. Peste ani, ea avea să povestească toate aceste întâmplări nefericite din viața ei în cele șapte autobiografii care și azi mai sunt celebre în literatura americană.

Conform Wikipedia, primul mariaj nu a durat decât trei ani, iar în perioada următoare a lucrat ca dansatoare în cluburile de noapte. Nu-ți imagina că prin anii ’50 se dansa ca azi prin cluburi. Ceea ce făcea Maya era, de departe, ceva mult mai artistic și mai clasic decât ce vezi prin filme sau chiar în cluburile dubioase.

Totuși, n-a fost străină de sexualitatea practicată în această lume subterană, cum s-ar zice. Tot acum și-a ales un pseudonim, Maya Angelou, cu care se va identifica chiar și după moarte. Orice american o știe azi după acest nume.

Prietenia dintre Maya Angelou și Malcom X

În lupta activismului pentru drepturile omului, ea a făcut echipă întâi cu Malcom X, de care o lega o strânsă prietenie. Din acest motiv, a fost marcată profund de asasinarea acestuia. Dispariția lui a determinat-o să se retragă din spațiul public și s-a refugiat lângă fratele său în Hawaii, unde a încercat o carieră  în lumea muzicii, apoi, a mers în Los Angeles, unde s-a dedicat scrisului.

Maya Angelou nu s-a temut niciodată de munca istovitoare, iar asta i-a permis să practice o mulțime de meserii, într-o Americă în care populație de culoare era defavorizată profund. La vârsta de doar 14 ani, ea a devenit prima femeie conductor de troleibuz, iar mai târziu, ea avea să fie și una dintre primele femei regizor de culoare pentru că da, a fost și actriță.

Avea înclinații artistice foarte variate și o cultură generală extrem de vastă. Pentru acea epocă, Maya a fost un fenomen, mai ales că, în calitate de femeie de culoare, era exponentul a două categorii sociale defavorizate, dintre care una, deosebit de detestate în societatea americană.

[readmore]

Printre operele sale autobiografice, care au făcut-o celebră se numără: I Know Why the Caged Bird Sings” (1969) şi „All God’s Children Need Traveling Shoes” (1986). Volumul ei de poezii „Just Give me a Cool Drink of Water Fore I Die” (1971) a fost nominalizat la premiul Pulitzer.

Maya Angelou: citate celebre

– „Este timpul ca părinţii să-şi înveţe de timpuriu copiii că tocmai diversitatea înseamnă frumuseţe şi putere.”

– „Dacă nu îţi place ceva, schimbă acel ceva. Dacă nu poţi schimba acel ceva atunci schimbă-ţi atitudinea. Nu te plânge.”

– „Gelozia într-o relaţie e ca sarea în bucate. Puţin poate da savoare mâncării, când e prea mult strică plăcerea dea mânca şi în unele împrejurări îţi poate ameninţa viaţa.”

– „Dacă nu îţi place un lucru, schimbă-l, dacă nu poţi să-l schimbi, schimbă-ţi atitudinea, nu te plânge.”

– „Dacă vei reuşi să-ţi pese şi de alţii în afară de tine, vei avea succes.”

– „Dacă pierdem dragostea şi respectul de sine unii faţă de alţii, într-un final aşa vom muri.”

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: