Mașina electrică care se încarcă de la soare se lansează în curând

Mașinile electrice sunt foarte utile și ecologice, dar au o problemă semnificativă de autonomie. Mașina electrică solară Lightyear se pare că o va remedia.

În momentul în care vorbești de mașini electrice, te gândești la Tesla, Chevy Bolt, Nissan Leaf sau BMW i3. Pe piață, mai există câteva modele mai obscure, dar amatorii autoturismelor cu propulsie electrică nu sunt foarte dornici de experimente. La nivel global, există în continuare o problemă cu răspândirea stațiilor de încărcare pentru astfel de mașini, cu timpul aferent procesului de alimentare și cu autonomia efectivă. În țara noastră, cel puțin, nu prea ai de ce să faci o investiție generoasă într-un astfel de bolid ca să-ți risipești bateria pe Valea Prahovei, când rămâi blocat în drum spre București.

Mașina electrică menită să-ți elimine toate dubiile legate de astfel de creații va fi lansată în 2019. Dezvăluită inițial în 2017, este intitulată Lightyear One. Realizată de un startup olandez, mașina s-a aflat timp de câțiva ani în stadiu de proiect și prototip, dar se pare că se pregătește să devină un produs comercial.

Modul semnificativ prin care Lightyear One se diferențiază de orice alt autoturism electric lansat până la această oră ține de caroserie. O parte semnificativă din carcasa autoturismului este acoperită cu panouri solare ce reușesc să transforme în timp real energia soarelui în combustibil electric. În condiții ideale de vreme, această soluție te-ar putea ține departe de priză mai mult decât orice altă mașină electrică de pe piață.

Conform celor mai recente promisiuni, Lightyear One ar trebui să ajungă pe piață în 2019. Cum era însă de așteptat, procesul de fabricație va fi destul de lent la început. Anul viitor se vor produce câteva zeci de mașini, urmând ca în 2020, producția să atingă 100 de exemplare.

Lightyear One va avea un preț de start de 145.000 de dolari. În condiții ideale, autonomia specificată este de aproximativ 800 de kilometri. În deșert, te poți aștepta la luni întregi de deplasare fără o încărcare tradițională.

Alexandru Puiu
08:23 12.02.2018
Citește tot articolul →
Cele mai noi articole video