Nu ar trebui să trimiți acest link posesorilor de iPhone, că e frustrant

Nu ar trebui să trimiți acest link posesorilor de iPhone, că e frustrant
08:17 18.01.2018

În urmă cu câteva zile, detaliam faptul că posesorii de iPhone au o problemă cu aparatul dacă primesc un link prin mesaj. Mai jos este linkul.

Se pare că a fost descoperită o nouă vulnerabilitate foarte supărătoare în iOS. Aceasta poate fi exploată printr-un mesaj malițios. Dacă cineva vrea să-ți facă rău, este suficient să-ți trimită prin SMS obișnuit sau iMessage, linkul de mai jos. Bug-ul cu pricina este intitulat chaiOS, iar urmările receptării sale sunt numeroase.

În primul rând, dacă cineva îți trimite un mesaj cu linkul de mai jos, în mod inevitabil, aplicația Messages sau Mesaje se va închide brusc. În al doilea rând, s-ar putea închide automat Safari. În unele circumstanțe, s-ar putea ca telefonul tău să se închidă și să repornească din nou fără nici un fel de intervenție din partea ta.

Cu alte cuvinte, linkul din postarea de mai jos de pe Twitter poate face mult rău și are abilitatea de a supăra maxim un posesor de iPhone neștiutor. Important este doar să știi că există și că nu este deloc o idee bună să-l împărtășești prietenilor.

Primul internaut care a descoperit problema a fost Abraham Masri. Redactorii 9to5Mac l-au testat și au aflat pe propia piele că reprezintă o problemă care ar trebui să fie remediată cât mai repede de către Apple. Până când vom avea parte de un update din partea gigantului din Cupertino pe marginea acestui subiect, este foarte important să ștergi conversația din care face parte mesajul malițios, în cazul în care vrei să-ți folosești dispozitivul în condiții normale.

loading...