Când începe România să liciteze pentru 5G și ce frecvențe vor fi

Când începe România să liciteze pentru 5G și ce frecvențe vor fi
10:07 20.07.2018

Internetul 5G începe să prindă contur și în România după ce ANCOM a anunțat când vor începe licitația pentru frecvențele 5G. Mai mulți operatori au realizat mai multe teste 5G, cel mai recent fiind cel făcut de Orange, însă pentru ca tu să ai internet 5G acasă trebuie ca frecvențele de bandă să fie eliberate.

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a adoptat pe 19 iulie un plan privind alocarea benziilor de frecvențe 470-790 MHz precum şi opțiunile de reglementare asociate. Astfel, documentele necesare pentru licitația privind frecvențele destinate tehnologiei 5G ar trebui să fie finalizată până în iulie 2019, iar licitația de spectru va fi încheiată cel mai târziu în decembrie 2019, conform unui anunț al ANCOM.

“Am agreat practic calendarul punerii la dispoziţie a spectrului radio necesar implementării tehnologiei 5G în România. Vom finaliza toată documentaţia acestei licitaţii, care înseamnă inclusiv preţuri de pornire, până în luna iulie 2019 şi vom încheia licitaţia pentru spectru cel târziu în decembrie 2019”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Un prim pas este eliberarea a spectrului radio adecvat pentru dezvoltarea viitoare a sistemelor de comunicații mobile de bandă largă. Pentru ca banda de 700 MHz să fie disponibilă, ANCOM va propune modificarea TNABF (Tabelul naţional de atribuire a benzilor de frecvenţe radio) și atribuirea benzii de 790 MHz serviciului mobil terestru. Acum, această banda este folosită pentru serviciile de televiziune digitală terestră.

Licitații pentru frecvențe 5G în 2019, utilizări reale după 2020

Până la sfârșitul acestui an, ANCOM va elabora și va adopta poziția națională privind acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvențe de 700 MHz, 800 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz, 3400-3600 MHz și 26 GHz pentru sisteme de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă.

O altă acțiune cu impact asupra implementării tehnologiilor 5G este încheierea de acorduri bilaterale de coordonare cu țările vecine, până la 30 iunie 2019.

Până la data de 31 iulie 2019, ANCOM va adopta decizia privind organizarea procedurii de acordare a licențelor, respectiv stabilirea condițiilor de acordare a drepturilor de utilizare a frecvențelor și a altor acte normative necesare.

Conform propunerii Autorității și dezbaterilor cu reprezentanții industriei de profil, până la data de 15 decembrie 2019 se va finaliza licitația pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor în banda de 700 MHz și în celelalte benzi de frecvențe vizate pentru furnizarea de comunicații fixe și mobile asociate tehnologiei 5G.

Foaia de parcurs națională privind alocarea și utilizarea viitoare a benzii de frecvențe 470-790 MHz poate fi consultată aici.

La nivel european, au fost identificate următoarele benzi de frecvențe prioritare pentru introducerea timpurie a sistemelor de comunicații mobile de generația a 5-a în Uniune: banda de 700 MHz (694-790 MHz), banda 3400-3800 MHz și banda de 26 GHz (24,25-27,5 GHz).

Banda de frecvențe de 700 MHz (694-790 MHz) este foarte importantă pentru furnizarea unei acoperiri extinse, în special în zonele rurale, montane sau alte zone îndepărtate. Banda este adecvată pentru asigurarea unei acoperiri eficiente pe arii extinse, precum și a unei acoperiri îmbunătățite în interiorul clădirilor.

Banda de 3400-3800 MHz este considerată o bandă adecvată pentru introducerea serviciilor 5G înainte de 2020, întrucât oferă lărgimi de bandă relativ mari și un bun compromis între acoperire și capacitate. Acestă bandă este utilă pentru aplicații care au nevoie de latență mică și înaltă fiabilitate, cum sunt aplicațiile pentru misiuni critice (automatizări industriale și robotică).

Banda de 26 GHz este considerată bandă pionier pentru armonizarea timpurie pentru 5G în Europa, până în 2020, întrucât oferă peste 3 GHz de spectru continuu și permite furnizarea de rețele dense de mare capacitate pe distanțe scurte, și de aplicații și servicii 5G , ce presupun viteze de transfer de date foarte mari, capacitate crescută și latență foarte mică.

loading...