LG V35 ThinQ ar putea fi cel mai bun telefon al sud coreenilor

LG V35 ThinQ ar putea fi cel mai bun telefon al sud coreenilor

Nu s-a lansat încă LG G7 ThinQ, dar au început deja să circule pe internet speculații despre un viitor LG V35 ThinQ, urmașul lui V30.

Competiția pe partea mobilelor de top va fi una destul de acerbă în 2018, cu smartphone-uri interesante anunțate de majoritatea companiilor de top. Când vorbim de vârfuri de gamă de la LG, situația este una destul de complicată, dar sud coreenii se pare că mai au câțiva ași în mânecă.

În urmă cu aproximativ două luni, LG a anunțat V30S ThinQ, o variantă actualizată de V30 ce vine la pachet cu o serie de artificii bazate pe inteligență artificială utilizate în procesul de captură. Adevăratul upgrade al telefonului de top din 2017 va fi însă intitulat LG V35 ThinQ.

La fel ca în cazul smartphone-ului anunțat în septembrie, V35 ThinQ se va ascunde în spatele unui panou OLED FullVision cu o diagonală de 6 inci și o rezoluție nativă QHD+. Pe partea de captură foto/video, se va vedea un upgrade important. Una dintre camerele principale va avea 16 megapixeli în loc de 13MP cu F/1.9. Va exista un suport nativ pentru Google Lens, iar o serie de rețele neurale vor conlucra pentru identificarea corectă a scenei din fața camerei.

Având în vedere că vechiul set de specificații continuă să fie de actualitate, nu este exclus ca LG V35 ThinQ să aibă aceeași memorie de 128GB și o cantitate de 6GB RAM. Opțional, vei putea să sari până la 256GB de memorie internă. LG a început de mult timp să pună accent pe partea performanțelor audio și va continua acest trend cu V35.

În continuare, va fi inclus un Quad DAC pe 32-biți completat de un sistem de recunoaștere a vocii care funcționează până la o distanță de 5 metri.

Este important de reținut că există deja în anumite teritorii un LG V35, dar respectivul telefon este doar un rebranding pentru V30. LG V35 ThinQ va fi modelul ce va fi lansat în 2018.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: