Istoria secretă a internetului: gândit acum 100 de ani, distrus de război

Istoria secretă a internetului: gândit acum 100 de ani, distrus de război

Internetul, așa cum îl știi în prezent, a apărut în anii ’90. Îl știi sub numele world wide web. Însă cu jumătate de secol mai devreme un belgian a gândit această rețea care conectează acum planeta.

Pe cât de multe inovații a generat al Doilea Război Mondial pe atât de multe a înfrânat. Internetul e una dintre ele. În 1934, Paul Otlet, un antreprenor belgian, a venit cu planul unei biblioteci globale pe care o poate accesa orice om. Aceasta ar fi conținut filme, cărţi, fotografii şi fişiere audio, adică tot ce definește acum internetul.

Otlet voia ca documentele create de omenire să fie stocate pe microfilm şi să poată fi indexate într-un fel care să permită căutarea facilă. Sigur, tehnologia din prezent nu-i era accesibilă, așa că s-a bazat pe ce aveam. Totuși, el s-a gândit și la reţele wireless, recunoaştere vocală şi reţele de tipul celor sociale din prezent, în care indivizii să participe, să laude, să cânte în cor.

Nikola Tesla e unul dintre inventatorii care a gândit transmisiuni wireless și chiar încărcare fără fir. O oarecare bază pentru predicțiile lui exista.

internet 100 de ani
Cum ar fi fost împărțită informația în internetul acesta rudimentar.

Munca lui Otlet a început încă din 1895, când, în parteneriat cu Henri La Fontaine. Atunci a lansat proiectul Biblioteca Universală. La Fontaine a fost un senator belgian şi un câştigător al premiului Nobel. Cu sprijinul guvernului belgian, cei doi au strâns o echipă de oameni care să creeze baza de date de care aveau nevoie. Au reuşit să genereze circa 15 milioane de pachete de informaţii. Într-o vreme, ofereau informaţii via telegraf contra cost.

Cum era gândit internetul înainte de al Doilea Război Mondial

internet 100 de ani 2
Schiță cu dispozitivul care ar fi permis accesul la internet. Desenul e datat 1941.

„Orice există în Univers, orice e creat de om, trebuie să fie înregistrat pe măsură ce e produs. În acest fel, omenirea ar beneficia de propria ei memorie. De la distanţă, oamenii vor putea să citească diverse texte […]. În acest fel, fiecare din fotoliul său va fi capabil să se gândească la întreaga creaţie, ca întreg sau pe bucăţi“, a scris Otlet într-o carte publicată în 1935.

Interes pentru ceea ce construia el exista, așa că a și atras atenția altora. La o conferinţă din 1937, Otlet s-a întâlnit cu Emanuel Goldberg, un inventator rus care brevetase un sistem de căutare pe microfilm, şi cu H.G. Wells, autorul unor romane SF ca „Războiul lumilor“ şi „Maşina timpului“. Atunci, la conferinţă, Wells le-a spus celor doi că acest proces de colectare a informaţiilor trebuie accelerat.

Internetul și indexarea lumii s-au oprit din cauza războiului. Naziștii lui Adolf Hitler au cucerit Belgia și oricum interes pentru astfel de investiții nu mai exista. Otlet a murit în 1944.

În prezent, internetul a devenit coloana vertebrală a comunicării și informării. Berners-Lee a devenit sir și-i sunt recunoscute meritele pentru crearea primelor implementări web.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: The Atlantic