Robotul dragon care își schimbă forma și zboară e desprins din SF

17:00 27.06.2018

Dacă nu ai avut coșmaruri cu câini robotici prezentanți de Boston Dynamics, s-ar putea să ai acum o nouă sursă pentru coșmaruri: dragonii roboți care pot să-și schimbe forma și pot zbura.

Oamenii de știință de la Universitatea din Tokyo au sincronizat patru propulsoare pentru a crea o aeronavă plutitoare pe care o numesc DRAGON (Dual-rotor embedded multilink Robot with the Ability of multi-deGree-of-freedom aerial transfromatiON).

În acest moment, robotul este format din patrul module, fiecare cu câte un propulsor, iar creierul și ochii robotului este un computer Intel Euclid. Ceea ce este impresionant este faptul că robotul își poate schimba forma în funcție de obstacolele pe care le întâlnește.

Acest DRAGON ar putea rezolva un număr de probleme cu care se lovesc dronele din prezent: sunt destul de mici pentru a putea zbura prin spații strâmte și are abilitatea de a-și schimba forma. Totuși, deocamdată robotul poate zbura pentru doar trei minute.

Oamenii de știință au mai declarat că lucrează la proiect și că vor să mai adauge până la 12 module, ceea ce i-ar da robotului abilitatea de a folosi primul și ultimul modul pentru a putea ridica obiecte.

Deși poate părea destul de înspăimântător, DRAGON ar putea fi folosit în misiuni de salvare și ar putea ajunge în locuri unde este prea periculos pentru oameni. Ar putea căuta supraviețuitori printre ruine sau în clădiri în flăcări.

Recent, compania Boston Dynamics și-a arătat câinii robotici în acțiune, iar oamenii deja și-au făcut scenarii care puteau fi folosite în următorul film din seria „Terminator”.

Compania a prezentat tot anul acesta Atlas, un robot care e în stare să alerge, aproape cot la cot cu tine. Dacă nu ți se pare ceva impresionant, poți să arunci o privire în trecut și să vezi că, acum mai puțin de un deceniu, roboții încă se chinuiau să stea drept în picioare. Sigur, Atlas nu scoate timpi demni de recorduri mondiale, dar performanța lui nu este de lepădat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: CNET