Instagram ți-ar putea oferi o aplicație dedicată pentru cumpărături

Instagram ți-ar putea oferi o aplicație dedicată pentru cumpărături

Informații apărute în industrie arată că Instagram ar avea de gând să lanseze o aplicație dedicată care să te ajute să faci cumpărături.

Sursele apropiate de acest proiect sugerează că aplicația s-ar numi ”IG Shopping” și le-ar permite vânzătorilor să își promoveze și să își vândă produsele pe platformă.

Conform acelorași surse, aplicația este încă un lucru și, chiar dacă ar putea exista un interval de lansare a acesteia, o asemenea variabilă rămâne, momentan, o necunoscută. Nu e clar nici dacă funcțiile actuale de cumpărături introduse în Instagram vor rămâne acolo sau dacă vor fi eliminate, pentru a face loc IG Shopping.

Mai bine de 25 de milioane de afaceri de diverse feluri au deja o prezență pe Instagram, pentru a-și vinde produsele, astfel că n-ar fi o problemă ca brandurile să populeze noua aplicație. Problema cea mare rămâne modul de atragere a clienților în toată ecuație.

Instagram a introdus primele funcții pentru cumpărături în aplicație în 2016. Sistemul îți oferă posibilitatea de a cumpăra obiecte care au primit tag în imagini, iar compania se străduiește să facă din asta o experiență cât mai fluentă.

N-ar trebui să ne mire foarte tare dacă o asemenea aplicație dedicată este lansată de Instagram. Există deja câteva exemple de acest fel, cel mai recent fiind IGTV. Și Hyperlapse și Boomerang sunt alte aplicații dedicate, dar conexe Instagram.

În plus, o statistică arată că aproximativ 80% dintre utilizatorii platformei urmăresc cel puțin un cont al unui business. Așadar, există destule motive pentru companie să creadă că o aplicație de cumpărături ar putea fi un succes. Rămâne să vedem când se va materializa un astfel de proiect.