Încărcătorul de la camera ta Fuji s-ar putea să te electrocuteze

Încărcătorul de la camera ta Fuji s-ar putea să te electrocuteze

Cei de la Fujifilm au anunțat că o serie stufoasă de încărcătoare livrate cu camerele companiei au o problemă de construcție și te-ar putea curenta.

În teorie, orice produs sau acesoriu trece printr-o serie stufoasă de teste înainte să ajungă în mâinile utilizatorilor obișnuiți. Asta nu înseamnă însă că nu există și excepții sau scenarii neprevăzute. Indiferent cât de mult încerci să simulezi într-un laborator condițiile de utilizare din lumea reală, nu reușești de fiecare dată.

Din acest motiv, cei de la Fuji trec printr-un proces foarte complex de recuperare a peste 270.000 de încărcătoare cu probleme pentru camere foto. Partea tristă este că problema sesizată de producător nu are legătură cu procesul efectiv de încărcare. În schimb, vizează un risc real de electrocutare.

Ca multe alte încărcătoare care se comercializează în diverse colțuri ale mapamondului, cele produse de Fujifilm sunt livrate cu adaptoare pentru prize de SUA, Regatul Unit sau restul Europei. În funcție de ce se pretează la tine, instalezi adaptorul potrivit. Nu te aștepți însă ca în momentul în care scoți încărcătorul din priză, adaptorul cu pricina să-ți rămână în priză, împreună cu niște contacte metalice la vedere care prezintă un real risc de electrocutare.

[readmore]

În comunicatul de presă postat pe CPSC.gov, se menționează foarte clar să adaptoarele defectuoase de priză se pot crăpa, se pot rupe sau se pot detașa de încărcătorul efectiv, rămânând în priză. Partea bună a întregului anunț este că problema nu afectează cele mai noi camere ale companiei și nici modele scumpe un pic mai vechi.

În schimb, lista camerelor potențial afectate este destul de stufoasă. Posesorii de XP90, XP95, XP120, XP125, X-A3 și X-A10 au mari șanse să fie afectați. În cazul în care deții una dintre camerele foto de mai sus, intră pe site-ul Fujifilm și tastează seria camerei ca să vezi dacă te calfici pentru a primi un încărcător nou fără nici un fel de cost din partea ta.

plug_notice_img fujifilm

Citește și: