Metoda revoluționară care ar putea da tratamentul pentru cancer

Metoda revoluționară care ar putea da tratamentul pentru cancer
17:41 06.11.2018

Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat pentru două descoperiri. Acestea au revoluționat tratamentele pentru cancer și au schimbat percepția asupra modului în care boala poate fi gestionată.

Unul dintre acestea a mers către Jim Allison, pentru progresele făcute în domeniul imunoterapiei. Descoperirea sa a adus rezultate neașteptate pentru pacienții care suferă de cancer și o direcție nouă pentru cercetările viitoare.

Cu toate acestea, mulți pacienți și chiar doctori nu au auzit de imunoterapie sau refuză să creadă în ea. „Imunoterapia a apărut într-un timp atât de scurt, încât este greu pentru oamenii de știință, să nu mai vorbim de medici și pacienți să țină pas cu acest ritm” a declarat dr. Daniel Chen, oncolog și cercetător de la Stanford.

Statisticile estimează că aproape 40% din noi vom fi diagnosticați cu cancer și până de curând am avut trei opțiuni de bază care să țină boala în frâu. Aveam operațiile la care am adăugat radioterapia în 1896 și chimioterapia după al Doilea Război Mondial.

Mai recent am început să otrăvim cancerul prin medicamente care încearcă să înfometeze tumorile de nutrienți sau de aprovizionarea cu sânge.

Tehnicile sunt eficiențe în aproximativ jumătate din cazuri, ceea ce a dus la nevoia unei noi terapii care să vină cu o altă abordare.

Sistemul imunitar este bariera noastră care ne protejează împotriva bolilor. Descoperirea lui Jim Allison a constat în conștientizarea faptului că sistemul imunitar nu ignoră cancerul. În schimb, boala profita de anumite trucuri care slăbesc sistemul imunitar.

Laboratorul de imunologie a lui Allison de la Universitatea California din Berkeley a constatat că trucul implica o proteină a celulelor T, numită CTLA-4. Când era simulată, CTLA-4 acționa ca un întrerupător pentru răspunsul sistemului imunitar. Aceste piedici făceau celulele ucigașe să scape de sub control și să distrugă celulele sănătoase ale corpului. Astfel, cancerul a profitat de aceste piedici pentru a supraviețui și prospera.

De-a lungul timpului, Allison a dezvoltat mai mulți anticorpi care blocau CTLA-4 și le permiteau celulelor T să atace celulele canceroase. După șapte ani de la aprobarea primului inhibitor, exsită 940 de noi medicamente imunoterapeutice care sunt testate pe mai mult de o jumătate de milion de pacienți cu cancer.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: The Guardian