Cu ce fotografii se laudă Biserica din România pe Instagram

Cu ce fotografii se laudă Biserica din România pe Instagram
11:51 08.01.2018

Instagram a spart câteva bariere și a adus mai aproape chiar și enoriașii de Biserică și, implicit, de conducătorul ei, Patriarhul Daniel, care a strâns câteva inimioare cu pozele din rețeaua socială.

Dacă aveai impresia că Biserica a rămas în urmă cu tendințele secolului XXI și, mai exact, cu tehnologia te cam înșeli. În timp ce pe Facebook circulă diverse poze în care Preafericitul Daniel este etichetat și, de cele mai multe ori, ”tras de urechi” pentru unele situații pe care nu prea le gestionează cum ar trebui, pe Instagram, în schimb, chiar basilica.ro îl aduce în fața internauților.

Deși se spune că ”Dacă n-ai Facebook, nu exiști”, se prea poate ca asta să se aplice și în cazul celeilalte rețele sociale populare, Instagram. Agenția de știri a Bisericii Ortodoxe Române este cea care se ocupă ca Daniel și cei de pe lângă el, preoți, enoriași, icoane și alte lucruri sfinte, să-și semneze condica în online. Așa se face că, în urma unei retrospective a anului 2017, atât a agenției cât și a Instagram, s-au ales cele mai bune și, implicit, virale imagini, care creionează cel mai bine duhovnicia, atât a lor, cât și a internauților care au dat inimioară pe loc.

Așadar, cea mai apreciată imagine a lui 2017 a fost una chiar cu Patriarhul Daniel, în timp ce se află în fața altarului și binecuvântează credincioșii prezenți în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova. Dacă te uiți la numărul de like-uri primite, 539 mai exact, n-ai zice că este o fotografie chiar bună, dacă n-a trecut măcar de 1.000 de inimioare. Dar, ținând cont că pagina este urmărită de aproximativ 2.800 de oameni, imaginea a trecut prin fața câtorva români.

Urmează o altă fotografie emblematică pentru Biserica Ortodoxă Română, dar, de data aceasta, cu cei patru conducători de Biserici Ortodoxe Autocefale. Preafericitul Kirill, Patriarhul Rusiei, Preafericitul Daniel, Patriarhul României, Preafericitul Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al întregii Albanii și Preafericitul Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehiei și din Slovacia.

[readmore]

Probabil că mulți urmăritori ai paginii n-au știu cine sunt ceilalți trei și nu au putut aprecia, iar numărul inimioarelor primite a fost 473.

*RO: Cei patru conducători de Biserici Ortodoxe Autocefale care au coliturghisit recent la hramul Catedralei Patriarhale: PF Kirill, Patriarhul Rusiei, PF Daniel, Patriarhul României, PF Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului și al întregii Albanii, PF Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia. *EN: The four leaders of Autocephalous Orthodox Churches who concelebrated at the Divine Liturgy on the patronal feast of the Patriarchal Cathedral: Russian Patriarch Kirill, Romanian Patriarch Daniel, Albanian Archbishop Anastasios and Metropolitan Rastislav of Czech and Slovak Church. . . . #stiri #bisericaortodoxaromana #patriarhiaromana #bor #spiritualitate #sfantaliturghie #basilicafoto #bucharest #basilicanews #news #religious #religiouslife #religiousceremony #christian #christianlife #christianposts #christianfaith #orthodox #orthodoxy #orthodoxchristian #orthodoxchurch #romanianorthodoxchurch #orthodoxlife #religious #religiousplace #church #newsoftheday #photooftheday

O postare distribuită de Basilica.ro (@basilica.ro) pe

Ultima fotografie, dar nu cea din urmă, surprinde aniversarea onomasticii Patriarhului Daniel în timp ce binecuvântează copii care-i aduc flori, pe care o găsești tot pe pagina de Instagram a BOR. Alături de el se găsesc și alți doi slujitori ai Bisericii, care se bucură de moment și, probabil de gestul micuților. La fel, fotografia nu a adunat foarte multe aprecieri, dar nici nu sunt de lepădat.

loading...