De ce Iisus, Arsenie Boca și alții tot apar în copaci, pietre și alte locuri

De ce Iisus, Arsenie Boca și alții tot apar în copaci, pietre și alte locuri
Nicoleta Apostol
10:37 30.04.2018

Pietre, copaci, garduri, râuri. Iisus Hristos și-a arătat chipul pe mai toate lucrurile din natură și nu numai. De la icoane care plâng, până la chipul lui Arsenie Boca pe un sâmbure de caisă, lumea e plină de minuni. Măcar de-ar fi așa.

Lumea a întâlnit minuni, în toate formele ei, încă de la începuturi. Biblia cel puțin asta arată și susține. Mai apoi, în urmă cu aproximativ 1985 de ani, cea mai mare minune a Cerului și Pământului avea să mântuiască întreg poporul. Că e mit, că e pur adevăr, timpul va înclina balanța mai mult în favoarea uneia. Sau poate chiar o minune va desluși acest mister.

În orice caz, după ce Iisus a înviat, mii de oamenii susțin Iisus li s-a arătat, fie în vis, fie într-un moment de rătăcire. De câteva decenii însă, oamenii îi văd chipul peste tot. De la sâmburi de fructe până la podeaua din bucătărie, oamenii se închină la diferite obiecte. Mai nou, lui Iisus i s-a alăturat și Arsenie Boca, sfântul contemporan de pe urma căruia Biserica face o adevărată avere.

Desigur, Arsenie e local. Iisus însă este global. De-a lungul celor două secole și-a împărțit zonele pe care trebuie să le acopere cu minuni. Pare-se însă că a rămas mai mult timp pentru România. Drept dovadă că în ultimii ani s-a tot arătat. Fie asta, fie pareidolia e din ce mai prezentă în mințile oamenilor.

Ce e pareidolia și de ce vezi chipul lui Iisus în piatră

Simpla explicație pentru care oamenii văd cele sfinte pe diferite obiecte este rezumată într-un singur cuvânt: pareidolie. Este un proces psihologic definit ca o iluzie sau o interpretare greșită. Pareidolia constă în perceperea unor stimuli externi – imagini sau sunete – interpretați ca obiecte familiare, cunoscute.

De cele mai multe ori stimulii percepuți sunt vagi, aleatorii și obscuri, însă sunt percepuți concret ca fiind clari, distincți și preciși. Dincolo de inventivitatea, creativitatea și imaginația înfloritoare a omului de a manipula mental, există și o serie de factori care influențează acest proces psihologic. Omul are abilitatea de a interpreta ceva ca fiind o față – doar din câteva elemente simple.

De exemplu, asta faci când te uiți la nori și asociezi formele cu diverse lucruri. Pare a fi un proces util omului și chiar este. Însă, ca în fiecare caz particular de altfel, mereu vor exista oameni care vor exagera. Vor exista mereu obiecte sau elemente pe care ochiul uman le va percepe ca fiind o față.

Din nou, mereu vor exista oameni care vor interpreta semnele ca fiind soarta, minune sau un mesaj divin. Ca acest fund de câine despre care majoritatea celor care îl văd spun că este mână la Dumnezeu.

În orice caz, există mii de astfel de cazuri în întreaga lume. Câteva sute bune sunt numai la noi în țară, dacă nu și mai multe. Printre cele mai cunoscute cazuri și obiecte în care chipul lui Iisus s-a arătat se numără frunze, stânci, garduri, grătare sau copaci.

Cum spuneam, de aproape trei decenii, pe plan local, lui Iisus i s-a alăturat Arsenie Boca. Legionarul și mitul de la Mănăstirea Prislop se face văzut în obiecte mai dure, ca betonul. În jurul obiectelor în care fața părintelui este văzută se fac adevărate pelerinaje, cu tot tacâmul.

În orice caz, nu le poți spune credincioșilor înrăiți că ceea ce văd nu este chiar fața lui Iisus, ci doar o manevră a creierului. Nici nu e nevoie, pentru că nu o să te creadă oricum. Ai fi un alt păgân.

Comentarii
loading...