Acesta e noul telefon Huawei de care o să te îndrăgostești sau o să-l urăști

Acesta e noul telefon Huawei de care o să te îndrăgostești sau o să-l urăști
Sursa foto: Screenshot dintr-un teaser Huawei pentru noul telefon.

Huawei lansează cele mai bune telefoane primăvara și toamna. Între cele două momente are însă alte modele care nu-s chiar flagship, dar introduc funcționalități noi, așa cum e cazul cu Nova 4.

Huawei Nova 4 e telefonul pe care va fi cosntruit și Honor View 20. Încă nu e clar cât de multe lucruri vor avea în comun cele două modele, dar cert e că ecranul va fi similar și, odată cu el, va fi aplicată noua filosofie de design pentru Huawei. Samsung deja are un astfel de dispozitiv, anunțat oficial.

Huawei Nova 4 va fi prezentat pe 17 decembrie. Până atunci, a ajuns la TENAA, autoritatea care certifică noile dispozitive în China. Primele noutăți aduse de Huawei pe acest telefon sunt camera foto de 48 de megapixeli și ecranul fără crestătură, dar cu o gaură în partea din stânga. Acolo va fi camera pentru selfie-uri.

Huawei Nova 4 va avea mai avea procesorul Kirin 980 lansat odată cu Huawei Mate 20 Pro, dar și un ecran de 6,4 inci Full HD+. Bateria ar fi de 3.900 mAh și rămâne de aflat dacă poate fi încărcată wireless.

Sistemul de operare va fi Android Pie cu interfața EMUI 9, iar pe spate va avea trei camere foto. Designul e similar modelului P20 Pro. Alături de camere va fi și un scanner de amprente. Asta ne confirmă că producătorul încă nu integrează senzorul sub ecran, cum a făcut pe Mate 20 Pro, pe modelele mai ieftine.

Pe lista specificațiilor pentru noul telefon și-au mai făcut loc, tot ca zvon, 6 GB de memorie RAM, și 128 GB spațiu de stocare. La fel ca majoritatea detaliilor despre Huawei Nova 4, și acestea trebuie confirmate când va fi făcut anunțul oficial.

În Europa, acest telefon ar ajunge în 2019. China e prima piață atât pentru Nova 4, cât și pentru viitorul Honor. În România, prețul ar fi în jurul valorii de 2.000 de lei, la concurență cu P20 Pro, care e deja în campanii de reduceri.

Citește și:
Sursa: GSMArena