28 sept. 2018 | 14:40

Google a reușit, în 20 de ani, să domine lumea și asta nu e o glumă

ACTUALITATE
Google a reușit, în 20 de ani, să domine lumea și asta nu e o glumă

Google aniversează 20 de ani de existență, iar cu ocazia asta, ar fi bine să vezi câteva cifre, care-ți arată cât de puternică a devenit compania.

Google are opt produse care sunt folosite de peste un miliard de utilizatori: motorul de căutare, desigur, dar și Gmail, Chrome, YouTube, Maps, Play Store și, mai recent, Drive sunt pe această listă.

Motorul de căutare e un adevărat monopol la nivel mondial, având în vedere că are 90,9% cotă de piață. Și sistemul de operare creat de către Google, Android, e extrem de popular, având în vedere că trei din patru telefoane îl folosesc. Mai precis, Android are 76,8% cotă de piață.

Nici browserul nu o duce rău, deși aici există ceva mai multă competiție. Astfel, Google Chrome are cotă de piață de 59,7%. YouTube este un alt punct forte al companiei; platforma ajunge la 90% dintre consumatorii de videoclipuri pe internet, din întreaga lume. Excepție fac chinezii, unde YouTube nu este disponibil. 1,58 miliarde de oameni se uită la cel puțin un clip în fiecare lună.

Per total, Google va fi responsabilă pentru 37,1% dintre toate veniturile din reclame obținute în SUA, în 2018.

Chiar și dacă nu folosești produse Google, tot e greu să scapi de gigant, deoarece servește reclame care ajung la 90% dintre utilizatorii de internet. Reclamele oferite de Google sunt disponibile pe mai bine de două milioane de site-uri.

Nu în ultimul rând, compania-părinte, Alphabet, se apropie de valoarea de un trilion de dolari. Anul trecut, a avut venituri de 110,9 miliarde de dolari, iar 99% dintre acești bani au venit de la Google. 87% vin chiar din reclame.

Competitorii s-au plâns deseori de monopolul pe care îl reprezintă Google. Până acum, compania a primit două amenzi majore: una de 2,7 miliarde de dolari, din cauza rezultatelor căutărilor pentru cumpărături și alta de 5 miliarde de dolari, din cauza unor probleme legate de Android. Ambele sancțiuni au fost date de către Uniunea Europeană.