05 mart. 2018 | 13:30

Cum s-a transformat spectaculos Gary Oldman pentru rolul lui Winston Churchill

ACTUALITATE
Cum s-a transformat spectaculos Gary Oldman pentru rolul lui Winston Churchill

Titlul de cel mai bun actor de la Oscarurile din acest an a fost câștigat de Gary Oldman, pentru interpretarea personajului Winston Churchill, în filmul “The Darkest Hour”. Pentru a semăna cât mai mult cu Churchill, actorul a trecut printr-o serie de transformări uimitoare.  

Echipa de artiști de machiaj a actorului a spus că acesta a stat 200 de ore pe scaunul de machiaj, pentru a reuși să semene cât mai mult cu Winston Churchill. Filmările au durat 48 de zile consecutive.

Pentru realizarea look-ului final a fost nevoie de 13 teste de machiaj.  

Machiorul responsabil de acest proiect, Kazuhiro Tsuji, a declarat că cea mai mare provocare în realizarea personajului Winston Churchill a fost faptul că Gary Oldman nu arată deloc ca acesta. El a adăugat că Gary Oldman are ochii apropiați, spre deosebire de Winston Churchill, care îi avea ceva mai depărtați. acest lucru fiind aproape imposibil de realizat.

Gary Oldman a susținut că specialiștii care s-au ocupat de crearea look-ului său au încercat să creeze un hibrid, un fel de Gary Churchill, deoarece era necesar ca cei care se uită la film să poată recunoaște ceva din fiecare personaj. “A durat destul de mult până când am reușit să găsim acel echilibru care să dea naștere unei transformării remarcabile, în care, totuși să poți distinge și actorul”.

Astfel, în fiecare zi, artiștii au creat câte o proteză pentru fața lui Gary. Aceasta trebuia să fie mereu identică, astfel că artiștii au avut grijă la toate detaliile, până și la potrivirea venelor de pe proteză, pentru ca acestea să arate exact ca cele din versiunea precedentă.

Gary Oldman este un actor de origine britanică cunoscut pentru interpretarea mai multor personaje negative. Acesta a jucat în filme precum JFK, Dracula, Harry Potter, în rolul lui Sirius Black, seria Batman și serialul Friends.

Anul acesta, marele câștigător al Premiilor Oscar a fost filmul “The Shape of Water”. Guillermo del Toro, regizorul filmului, a primit și premiul pentru regie. Gala a avut loc în noaptea dintre 4 și 5 martie și s-a desfășurat în orașul Los Angeles.