Oscar 2018: cine a câștigat premiul pentru Cel mai bun actor

Oscar 2018: cine a câștigat premiul pentru Cel mai bun actor
Răzvan Băltărețu
07:14 05.03.2018

Oscar 2018 și-a cunoscut și câștigătorul pentru Cel mai bun actor. Acesta va fi lăudat și va prinde contractele bune ale anului, cel puțin până la următoarea gală.

A 90-a ediție a premiilor Oscar și-a cunoscut și cel mai bun actor. De-a lungul deceniilor de când există premiile Oscar, a fost una dintre categoriile de mare interes. Ca informație suplimentară, prima decernare a fost pe 16 mai 1929. Apoi, prima ceremonie televizată a fost în 1953.

Până la Oscar 2018 a devenit un eveniment global, cu peste 200 de țări care transmit gala și cu milioane de oameni care sunt interesați de cine e mai bun în lumea filmului. Premiul câștigat la Oscar este considerat cel mai prestigios premiu din cinematografie, urmat de Globul de Aur.

Anul acesta, la categoria Cel mai bun actor în rol principal, au fost câteva nume cunoscute, dar și câteva mai puțin neștiute în România. Au fost Timothée Chalamet, Call Me by Your Name, Daniel Day-Lewis, Phantom Thread, Daniel Kaluuya, Get Out, Gary Oldman, Darkest Hour și Denzel Washington, Roman J. Israel, Esq

Așa cum ai putut să vezi în articolul live cu cei care au câștigat premiile Oscar 2018, câștigătorul este Gary Oldman, pentru rolul lui Winston Churchill în Darkest Hour. Mulți au mizat pe actor și mulți au avut dreptate.

Darkest Hour este un film britanic de război, regizat de Joe Wright și scris de Anthony McCarten.  Gary Oldman, câștigătorul Oscar pentru cel mai bun actor, este Winston Churchill. Drama biografică amintește de primele sale zile ca prim-ministru, când Germania nazistă mătura  Europa de Vest, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Majoritatea criticilor și cinefililor l-au numit pe Oldman ca fiind posesorul Oscar 2018 pentru cel mai bun actor în rol principal, înainte ca el să fie anunțat. Aste pentru că dacă nu-ți spunea nimeni că sub hainele și machiajul lui Churchill se află, de fapt, Gary Oldman, nici că puteai să-ți dai seama. Cam atât de bine și-a interpretat rolul.

Comentarii
loading...