Samsung Galaxy S9 vs. iPhone X: care telefon e mai rapid

Alexandru Puiu
07:53 12.03.2018

Foarte mulți sunt curioși cine iese câștigător într-un test comparativ Samsung Galaxy S9 Plus versus iPhone X. Rezultatul se poate vedea în clipul de mai sus.

În următoarele săptămâni, vom fi asaltați de clipuri menite să evidențieze care este cel mai performant smartphone al momentului. Galaxy S9, Galaxy S9 Plus sau iPhone X sunt concurenți fiabili pentru obținerea titlului, chiar dacă ideea de performanță variază de la un scenariu de test la altul. Unii utilizatori iau decizia unei eventuale achiziții pornind de la rezultatele generate de camera foto. Pe de altă parte, unele persoane sunt sensibilizate de modul în care se mișcă cel mai recent joc video de care nu se pot dezlipi în deplasare.

În acest caz particular, este vorba de un test de performanță care implică rularea unui set stufos de aplicații. Realizat de cei de la EverythingApplePro, clipul compară viteza unui Samsung Galaxy S9 Plus cu cea a unui Apple iPhone X.

Este important de reținut că astfel de teste nu sunt cele mai relevante, în contextul în care vorbim de un sistem de operare diferit, un hardware diferit și nu numai. În plus, Apple va avea întotdeauna un avantaj în fața concurenței prin prisma faptului că gigantul din Cupertino este în egală măsură responsabil de hardware-ul și software-ul gadgeturilor pe care le oferă în magazine.

Trecând peste toate aceste detalii, la final, Samsung Galaxy S9 Plus a ieșit câștigător în fața iPhone X. În prima parte a testului, telefonul Apple a demonstrat că se descurcă exemplar când vine vorba de rularea unor aplicații noi și de deschiderea unor fișiere multimedia complexe.

Din păcate, se pare că, la capitolul multitasking, cantitatea suplimentară de memorie RAM de pe Galaxy S9 a ajutat telefonul sud coreenilor să iasă în frunte. Diferența de performanță este evidentă, iar testul a fost realizat într-o manieră cât se poate de obiectivă pentru a nu putea fi contestat cu ușurință.

Comentarii
loading...