Cel mai așteptat gadget pentru iPhone este încă departe

Cel mai așteptat gadget pentru iPhone este încă departe
15:30 10.12.2018

Încărcătorul wireless AirPower al Apple încă nu a văzut lumina zilei, însă o nouă cerere de brevet de invenție de la oficiul de brevete american oferă noi detalii despre produsul Apple.

În brevet este descrisă o funcție care ar proteja datele transmise între AirPower și dispozitivele pe care le încarcă. O altă funcție menționată în brevet este că AirPower poate recunoaște dispozitivul cu cel mai mare display pentru a ilustra acolo statusul de încărcare al dispozitivelor.

Așadar, acesta ar trebuie să asigure că iPhone-ul să poată indica tot timpul starea de încărcare a celorlalte dispozitive (ceas, căști audio etc).

De asemenea, se pare că AirPower poate suporta mai multe tehnologii de încărcare precum Qi sau tehnologia Power Matters.

Poate mai important este funcția de securitate menită să-ți protejeze datele de pe dispozitivele pe care le încarci cu AirPower. Cei de la Apple explică că se trimit date de la AirPower către gadget (date precum animația de încărcare), iar pentru a proteja acest schimb, fiecare produs primește un cod unic de identificare.

Astfel, produsele malware care vor încerca să intercepteze informațiile transmise între dispozitivul de calcul (telefon, ceas etc) și aparatul de încărcare vor putea să obțină numai date inofensive.

Un lucru care trebuie luat în calcul este că acesta este o cerere de brevet de invenție, nu un brevet complet. Asta face și mai greu să ne dăm seama când am putea vedea acest dispozitiv pe piață.

AirPower nu mai este menționat deloc pe site-ul Apple, deși produsul ar fi trebuit lansat în acest an. Cei de la Apple s-au lovit de mai multe probleme în construcția acestuia.

Rapoarte arată că Apple a avut probleme cu aranjarea matricei de bobine pentru încărcare pentru ca mai multe dispozitive să se încarce în același timp. Potrivit ultimelor informații, actuala matrice produce prea multă căldură, creează interferențe și pad-ul nici nu încarcă eficient.

Rămâne de văzut dacă AirPower chiar se va materializa sau nu.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: 9to5Mac