Facebook va lansa sateliți ca să-ți ofere internet oriunde

Facebook va lansa sateliți ca să-ți ofere internet oriunde
10:15 24.07.2018

Facebook continuă să lucreze la inițiative prin care să ofere internet de mare viteză cât mai multor oameni, iar eforturile actuale trec de atmosfera planetară.

Cei de la Wired au obținut mai multe documente oficiale de la rețeaua socială, prin intermediul cererilor depuse în baza Freedom of Information Act. Conform documentelor, Facebook lucrează la un satelit de internet care să ”ofere acces broadband în zone din lume fără acces la internet sau cu acces la conexiuni foarte slabe”. Compania a și confirmat că lucrează la un asemenea proiect, iar numele satelitului este Athena.

Veștile apar la doar câteva săptămâni după ce Facebook anunța că a oprit proiectul Aquila, care ar fi trebuit să folosească drone pentru a oferi internet. Compania a renunțat la crearea propriilor drone și a preferat să mute eforturile de la Aquila către crearea de sisteme software care să ghideze avioane ce pot oferi internet.

Și Google a făcut un pas similar: în ianuarie 2017, a renunțat la proiectul dronelor propulsate de soare pentru a se concentra pe Project Loon.

Conform unor rapoarte de anul trecut, mai bine de jumătate din populația planetei încă nu are acces la internet. Pentru acești oameni, cea mai bună variantă ar fi cea a unor sateliți plasați în orbita joasă a Pământului, la distanțe de 150 – 2.000 de kilometri.

”Nu avem alte detalii pe care să le distribuim public momentan cu privire la aceste proiecte”, au declarat cei de la Facebook. Totodată, un purtător de cuvânt al companiei a declarat că ”suntem încrezători că tehnologia satelit va sta la baza viitoarei generații broadband și va aduce internetul și în zone rurale, unde rețelele clasice nu au ajuns”.

Sursa: theverge.com