Facebook cere bani utilizatorilor pentru acces la grupuri

Facebook cere bani utilizatorilor pentru acces la grupuri

Facebook, cea mai mare rețea socială din lume, caută să-și facă fericiți administratorii de grupuri și a început să testeze o funcționalitate care ar putea fi controversată.

Rețeaua de socializare vrea să găsească o metodă de a monetiza mai bine serviciile pe care le oferă și acum ar vrea să introducă o plată lunară pentru accesul la grupurile de pe Facebook, un club virtual unde oameni cu aceleași interese se întâlnesc.

Facebook a început să testeze o opțiune care le-ar permite administratorilor grupurilor de Facebook să ceară o plată lunară pentru acces. Cel mai mare preț cerut până acum? 30 de dolari pe lună.

Deocamdată, în programul pilot au fost incluse doar câteva grupuri precum „Declutter My Home”, „Grown and Flown Parents” sau „Cooking on a budget: Recipes and Meal planning”.

„Administratorii de grupuri ne-au cerut să găsim metode de a-i ajuta să câștige bani pentru a putea sprijini comunitățile pe care le-au creat”, a scris într-un articol pe blogul Facebook Alex Deve, product director la Facebook Groups.

Ei cer bani, dar ce primesc utilizatori?

De exemplu, Declutter My Home le promite viitorilor plătitori că le oferă conținut exclusiv, provocări, antrenamente și sesini de întrebări și răspunsuri în regim live pentru 14,99 de dolari pe lună. Grown and Flown Parents le cere 30 de dolari și de acești bani le-ar oferi părinților acces la consilieri de carieră  pentru copii lor. Nu în ultimul rând, Cooking on a Budget vrea 10 de dolari pe lună și oferă un plan de rețete săptămânal și liste de cumpărături.

Facebook nu va primi nici măcar 1% din acești bani, iar abonamentele vor fi administrate prin intermediul uneltelor de plată deja incluse în platformă. Probabil dacă totul va merge bine, Facebook fie va începe să-și ia partea sau va începe să vândă mai multă reclamă.

Deocamdată această opțiune se află în stadiul de test și nu va fi disponibilă pentru toți administratorii de grupuri de pe platformă. De asemenea, compania nu a menționat dacă aceste abonamente lunare vor fi extinse și către alte grupuri în viitor, înainte de a fi disponibile pentru toată lumea.

Citește și: