08 oct. 2018 | 12:21

De ce să nu cumperi telefoane second hand de pe OLX sau din altă parte

ACTUALITATE
De ce să nu cumperi telefoane second hand de pe OLX sau din altă parte

Am fost și voi rămâne un propovăduitor al achizițiilor de tehnologie de pe OLX. Când vine vorba de telefoane, ar fi bine să înveți de ce să nu cumperi unele second hand.

Sunt fan OLX, am scris un articol despre asta. Mă bucur teribil când găsesc o ofertă de nerefuzat la o boxă, o pereche de căști sau un gadget mai neobișnuit care abia s-a lansat în SUA. Am o listă stufoasă de dispozitive la favorite în speranța că se vor ieftini. Pe câțiva dintre vânzătorii cu care am colaborat în trecut, i-am trecut de asemenea la favorite.

Am salvate căutări pe anumiți termeni și primesc notificări dacă apare ceva nou pe Marshall, Beoplay, Smeg, Kitchenaid, Eames sau RX100. În acest fel mi-am cumpărat o pereche de ochelari de soare de la Marshall care nu știam că există și nici nu mi-aș fi imaginat vreodată să văd brandingul cu pricina pe un asemenea produs.

De ce să nu cumperi telefoane second hand, chiar dacă ai făcut-o în trecut

Politia romana poza Facebook

Trecând peste afinitățile mele pentru OLX, am devenit foarte reticent în a recomanda cuiva să-și cumpere un telefon second hand. Dacă găsești un smartphone sigilat semnificativ mai ieftin decât în magazin, e foarte probabil să fie o afacere bună. Un telefon uzat, mai ales unul care a fost foarte scump, iar acum e foarte ieftin, s-ar putea să fie o afacere proastă.

A devenit mai dificil ca niciodată să-ți dai seama dacă un telefon este furat. iPhone-uri blocate cu un cont de iCloud sunt o dovadă clară a acestei realități și se justifică a fi achiziționate doar în cazul în care îți trebuie piese de schimb. Chiar și atunci, ar fi bine să te întâlnești cu vânzătorul la un service de telefoane în care ai încredere pentru a te asigura că ceea ce ai nevoie este într-o stare impecabilă.

Nu contează dacă este vorba de carcasă, ecran, o mufă de căști sau placa de bază.

Sunt foarte multe smartphone-uri care au fost furate din țară sau din străinătate și riști să vină poliția la tine la ușă pentru a le recupera. Știu trei cazuri la prima mână de persoane care nu au avut probleme cu poliția din cauza unui telefon furat, dar au fost nevoite să cedeze aparatul și să dea declarații vizavi de circumstanțele în care l-au achiziționat.

Ca să se ajungă într-un astfel de context, sistemul este simplu. Cineva cumpără un telefon de la operator pe abonament cu factură. În acel moment, telefonul este înregistrat în baza de date a operatorului și se crează o legătură între IMEI – codul unic de identificare al telefonului și proprietar.

Când telefonul este furat, dacă proprietarul face plângere la poliție și le oferă acestora IMEI-ul, este suficient ca noul proprietar să introducă o cartelă de abonament în aparat și șansele sunt foarte mari ca poliția să-i bată la ușă. Nici măcar nu trebuie să se întâmple peste o săptămână sau două. Pot să treacă chiar și patru-cinci luni.

De ce să nu cumperi telefoane second hand, chiar și dacă vin cu factură veche

iphone 7 rezistent la apa

Telefoanele de top de la ora actuală sunt un pic mai trainice decât cele vechi din prisma rezistenței la apă.

În continuare sunt firave la șocuri, iar interacțiunea cu serviciile de garanție te-ar putea dezamăgi. Am întâlnit o grămadă de circumstanțe în care un service autorizat, în perioada de garanție, a refuzat să repare un telefon pentru că a sesizat o dovadă de condens în aparat. Nici măcar nu s-a pus problema de apă.

Apropo de apă. Apple și alți producători de mobile sunt foarte generoși când vine vorba de marketing în jurul rezistenței la apă a unui nou telefon, dar asta nu implică faptul că garanția acoperă defecte generate de apă. Am un prieten care a scăpat un iPhone X în piscină și când s-a dus cu el la garanție pentru că nu mai mergea, fără vreun alt defect estetic, a primit o evaluare de 1.800 lei a reparației.

Încă de la reclamele la iPhone 7, cu un scris de-o șchioapă, dacă te uitai atent, vedeai mesajul „Liquid damage not covered under warranty” („Pagubele cauzate de lichide nu sunt acoperite de garanție” – n.r.).

Legătura dintre povestea de mai sus și titlul acestui articol este că tinde să fie din ce în ce mai dificil să-ți dai seama dacă telefonul aparent impecabil pe care îl vezi pe OLX este cu adevărat într-o stare bună. Condensul poate să-ți facă probleme peste două-trei zile, la fel și contactul cu apa. Din păcate, s-ar putea ca un telefon fără nicio zgârietură să implice niște reparații astronomice.

Reparația unui ecran spart de iPhone X costă 1.800 lei. Prețul nu scade teribil dacă vorbim de Galaxy Note 9 sau Galaxy S9. Ecranul este cea mai scumpă componentă a unui telefon modern. Dacă ești de părere că o ciobitură într-un colț la un telefon second hand poate fi tolerată pentru că smartphone-ul este ieftin, te înșeli amarnic.

Panoul ciobit este mult mai sensibil, iar un contact finuț cu podeaua s-ar putea concretiza în securizarea sticlei și transformarea ei în sute de cioburi. Atunci, „afacerea” pe care ai făcut-o pentru că ai cumpărat un telefon uzat s-ar putea transforma într-o cheluitală semnificativă neașteptată pe care poate nu ți-o permiți.

De ce să nu cumperi telefoane second hand? Pentru că este imposibil să testezi tot

apple-iphone-7-ifixit-teardown-reparatie

Dacă vrei să cumperi un telefon la mâna a doua, ai fi inconștient să nu-l cumperi față în față cu clientul. Chiar și atunci însă, este greu să verifici toate particularitățile care ar putea să-ți facă probleme mai încolo. Începi prin introducerea unei cartele și efectuarea unui apel. Pui telefonul pe difuzor pentru a verifica dacă se aude în regulă.

Încerci să te conectezi la un Wi-Fi și să redai un clip pe YouTube pentru a testa conectivitatea. Același clip îl redai pe 3G/4G. Faci două, trei poze și te asiguri că se văd bine. Filmezi ceva și verifici dacă la redare se vede și se aude în regulă.

Nu uita să verifici dacă se încarcă, atât la priză, cât și la o baterie externă.

O problemă majoră s-ar putea însă să o întâmpini la baterie. Există aplicații cu care poți verifica gradul de uzură, dar este puțin probabil să te lase cineva să instalezi una. În plus, chiar și dacă ai instalat una iar bateria pare nouă pe un iPhone 7 de acum doi ani, asta înseamnă că telefonul a fost desfăcut și bateria înlocuită.

Un telefon care nu a fost desfăcut la un service autorizat poate ascunde multe probleme pe care o să le observi odată cu trecerea timpului. Cu alte cuvinte, riscurile vin în cascadă.

De ce să nu cumperi telefoane second hand cu stare 9,5 din 10

Cum elimini zgarieturile de pe ecran telefon tableta

Dacă te încarci cu foarte multă ambiție și te gândești să cumperi un telefon second hand de pe OLX, pregătește să fii foarte flexibil vizavi de ceea ce înseamnă gradul de uzură al aparatului. Aspect 9,5 din 10 pentru cineva nu înseamnă același lucru pentru tine. Același principiu se aplică la „puțin uzat”, „mici semne de uzură”, „o zgârietură mică”.

În cazul în care te deranjează zgârieturile de pe ecran, ai în vedere că acelea pot fi ascunse foarte ușor într-o poză. Doar dacă faci focus special pe ele s-ar putea să le vezi și niciun vânzător nu o să facă asta.

În teorie, dacă cineva maschează anumite defecte, nu este exclus să-ți primești banii înapoi, dar există riscul ca acest lucru să nu se întâmple rapid. S-ar putea să te bucuri de o excepție, dacă ai achiziționat un produs cu „livrare cu verificare”, iar banii sunt la curierul din fața ta în momentul în care ți-ai dat seama că ai o problemă.

Din păcate, chiar și dacă întâlnești un curier mai generos, este puțin probabil să-ți aloce suficient de multe minute pentru a elimina toate potențialele probleme de pe lista de mai sus.

Există telefoane ieftine și foarte bune în magazin

Xiaomi Mi A2-03

În teorie, întregul efort din spatele ideii de a cumpăra un telefon la mâna a doua pleacă de la faptul că nu găsești ceva mai bun la banii ăia. Să spunem că îți dorești un iPhone 7 care la iStyle costă 2.800 lei în variantă de 32 GB. Pe OLX, după lupte seculare, s-ar putea să-l găsești la 1.500 lei.

Dacă ai însă în vedere ce telefoane noi găsești în 2018 la 1.500 lei, ai fi însă absurd să-ți asumi toate riscurile pe care le-am înșirat mai sus, doar pentru că vorbim de un iPhone.

Chiar și la 1.100 lei există telefoane foarte bune. În ultima perioadă am recomandat prietenilor un Xiaomi Mi A2 cu un Snapdragon octa core la 2,2 GHz, cu 4 GB RAM și o memorie internă de 32GB la acești bani.

Eventual, poți opta la aceeași sumă pentru un Huawei Mate 10 Lite cu un octa core, 4 GB RAM și o memorie internă de 64 GB.

Ideea cu noile telefoane de 1.000 lei este că oferă performanța telefoanelor care în urmă cu doi ani costau 2.500 sau 3.000 lei. Pur și simplu, reprezintă o afacere foarte bună.

În orice moment există posibilitatea să-ți cumperi telefonul la abonament, cum am făcut eu în ultimii șase ani. Dacă nu simți o nevoie cronică de a fi pe cartelă în loc de abonament, majoritatea operatorilor de la noi au niște oferte de nerefuzat, mai ales când vine vorba de telefoane de top. Dintr-un punct de vedere, ai putea să clasifici noul sistem ca fiind „rate la operator”.

Dacă nu ești împotriva ratelor, nu reprezintă un lucru foarte rău. în definitiv, nu interacționezi cu nicio bancă și totul se petrece prin Vodafone, Orange, Telekom sau Digi Mobil. Aceasta este însă o altă discuție.

Sfatul meu ar fi să nu mai încerci să cumperi telefoane second hand. S-ar putea să pierzi mai mult decât câștigi. O afacere la prima vedere, nu reprezintă o afacere pe termen lung.

În cazul în care îți prețuiești nervii și răbdarea, ar fi bine să te gândești de 10 ori înainte să începi să negociezi pe OLX pentru un smartphone.

În definitiv, revin la o vorbă pe care am învățat-o de când aveam zece ani de la un vecin de bloc. Suntem prea săraci să ne permitem lucruri ieftine. Niciodată nu a fost mai adevărată această afirmație, precum în cazul terminalelor la mâna a doua.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele