Dacia își dublează producția, dar nu în România. Unde a dat lovitura

Dacia își dublează producția, dar nu în România. Unde a dat lovitura
11:31 26.10.2018

Renault dublează producția de mașini Dacia, dar nu în România. Prin urmare, automobilele vor fi vândute cu sigla Renault, într-o țară care exportă mult mai ușor mașinile în Occident.

Ai ghicit, țara unde grupul francez vrea să-și dubleze producția Dacia este Maroc, un stat care a început să ne bată serios la capitolul vânzări de autoturisme datorită modului de livrare, dar și avantajului geografic. Directorul general al Renault Carlos Ghosn a avut o întâlnire cu regele marocan Mohammed VI la Marrakech.

Cel mai probabil, decizia Renault a fost primită cu entuziasm de rege, întrucât țara are mult de beneficiat de pe urma producției de mașini Dacia.

Prin urmare, uzinele marocane primesc sarcini suplimentare, dublate, pentru a ajunge să producă anual vreo 500.000 de unități. Din acestea, 340.000 de autoturisme Dacia cu sigla Renault vor fi produse de uzina din Tanger, iar restul, de 160.000, la Casablanca.

Uzina Renault din Tanger a fost deschisă în 2012, în care a investit până acum peste un miliard de euro. Uzina se axează pe producția modelelor Dacia Sandero, Logan Break, Lodgy și Dokker, dar cele mai mari vânzări le are Sandero.

Cum reușește Maroc să vândă Dacia mai bine decât România

Într-un reportaj Digi24 de anul trecut, se arăta succesul care continuă să crească pentru Renault datorită investiției pe care a făcut-o în Maroc. Este o țară africană, are un PIB pe cap de locuitor la jumătatea celui din România, dar ne dă clasă când vine vorba de infrastructură iar asta o ajută în toate domeniile.

Mașinile Dacia produse în Tanger ajung mult mai repede în Occidentul european decât ajung din țara noastră deoarece Marocul investește miliarde de euro în construcția și întreținerea autostrăzilor, căilor ferate și a podurilor.

Maroc este cel mai mare producător auto din Africa iar în 2017 a scos pe porțile fabricii din Tanger peste 300.000 de unități. Pentru că a văzut că se poate, Renault vrea astfel, să dubleze producția și are mari șanse să reușească.

Numărul angajaților Dacia, precum și salariile acestora sunt la jumătate față de situația Dacia din România, dar fabrica din Tanger este încă tânără și nici nu are nevoie de prea mulți muncitori deocamdată.

Cea mai facilă metodă de livrare a mașinilor în Vest este pe cale maritimă. Automobilele Dacia sunt încărcate pe feriboturi care nu străbat decât Strâmtoarea Gibraltar. De acolo, iau drumul mai multor state din Europa Occidentală.

loading...