Tehnologia care ne-ar putea ajuta să prezicem cutremurele

Tehnologia care ne-ar putea ajuta să prezicem cutremurele
15:00 17.02.2018

Cutremurele rămân un mister din punct de vedere al momentului în care se produc, dar lucrurile s-ar putea schimba în viitor.

Prezicerea cutremurelor va fi una dintre revelațiile viitorului și s-ar putea să nu mai avem foarte mult de așteptat până atunci. O echipă de cercetători de la Harvard și MIT a pus la punct o rețea neurală pentru a detecta cutremure, iar aceasta a fost mai eficientă decât metodele obișnuite.

Pentru a învăța mai multe despre cutremure, cercetătorii se bazează pe evenimente care au avut deja loc. Deși e ușor să detectezi cutremure mari, care se petrec în zone relativ populate, cutremurele mici și din zone izolate pot trece neobservate. De asemenea, trebuie luate în calcul și cutremurele cauzate de fracturarea hidraulică, un domeniu relativ nou și încă neînțeles.

Cercetătorii au antrenat o rețea neurală să citească seismografele, astfel încât să poată face diferența între mișcările obișnuite ale scoarței terestre și cutremure. Apoi, au oferit sistemului date despre mici cutremure din Oklahoma, care au avut loc atât înainte, cât și după începerea procesului de fracturare hidraulică. Rețeaua neurală, cunoscută drept ConvNetQuake, a identificat de 17 ori mai multe cutremure decât cele observate în catalogul Oklahoma Geological Survey.

Oamenii din spatele proiectului nu sugerează că simpla rețea neurală va putea prezice cutremure, dar consideră că poate face parte dintr-un sistem mai mare, care va putea oferi avertizări cu ceva timp înainte de eveniment.

Nu toate cutremurele care produc pagube materiale și pierderi de vieți omenești apar în zonele care sunt și afectate ulterior. Cutremurul are a lovit Mexico City toamna trecută a avut epicentrul la aproximativ 150 de kilometri distanță. Un sistem care poate detecta primele mișcări ale scoarței și care poate transmite instantaneu avertizări către zonele populate poate salva sute sau chiar mii de vieți.

loading...