21 ian. 2018 | 07:57

Cum faci GIF dintr-un clip de pe YouTube

ACTUALITATE
Cum faci GIF dintr-un clip de pe YouTube

Fascinația pentru GIF-uri nu pare să părăsească prea curând universul online în care trăim. Ca urmare, ar fi bine să știi cum transformi un clip de pe YouTube în GIF.

Nimic nu este mai amuzant decât un GIF bine gândit, o combinație dintr-o secvență a unui film mai mult sau mai puțin cunoscut și câteva cuvinte inspirate. În opinia mea, crearea unor GIF-uri spectaculoase, virale sau memorabile, este o artă. Trecând însă peste acest detaliu, partea tehnică din spate este relativ simplă și nu implică decât urmarea câtorva pași.

Pentru a transforma o secvență dintr-un clip de pe YouTube în GIF, am folosit GIFS.com. Site-ul foarte sugestiv este surprinzător de ușor de folosit. Deși există câteva particularități pentru care s-ar putea să fii tentat să plătești la un moment dat, pentru un GIF ocazional, versiunea gratuită a GIFS.com este perfectă, mai ales dacă tolerezi sigla micuță a site-ului din dreapta jos. Dacă nu cumva vrei să descarci clipul offline, nici măcar nu trebuie îți creezi un cont gratuit. Imediat după finalizarea procesului de creație, vei obține un link pe care îl poți partaja cu prietenii.

Primul pas pentru a te apuca de treabă, este să găsești un clip pe YouTube care se pretează conceptului pe care îl ai în minte. Copiază URL-ul, textul din bara de adresă a browserului tău favorit și lipsește-l pe prima pagină în GIFS.com. Apasă pe Continue. Din bara de derulare, alege momentul în care vrei să-ți înceapă GIF-ul. Alege unde vrei să se termine. Aceste detalii le poți ajusta ulterior, fără emoții.

Experimentează cu butoanele din partea stângă a ecranului pentru a-ți personaliza GIF-ul. Există un buton marcat Caption prin care poți adăuga câteva cuvinte sau o frază pe GIF-ul tău. Cu Crop poți decupa cadrul pentru a rămâne cu ce te încântă. Când ai terminat, apasă pe Create GIF în dreapta sus. La pasul următor, poți alege ca GIF-ul să fie public sau privat, îi poți defini un nume, îi poți atașa niște cuvinte cheie și poți apăsa pe Next. La final, obții un link către GIF-ul nou creat, îl poți descărca, îl poți partaja sau integra într-un articol, pe Facebook, Twitter sau orice altă rețea de socializare.

gifs

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele