Cum activezi modul incognito pe YouTube și la ce ajută

Alexandru Puiu
15:25 29.07.2018

După ce ai profitat timp de câțiva ani de modul incognito în browserul tău preferat, ar fi bine să înveți cum activezi modul incognito pe YouTube.

Suntem cu toții dependenți de YouTube. În momentul în care ai pornit un clip de trei minute, nici nu-ți dai seama că eficiența algoritmului de sugestii din spatele platformei te forțează să pierzi minim 30 de minute vizionând videoclipurile tale preferate.

Este incredibil cât de eficientă poate să fie inteligența artificială în momentul în care vrea să te facă pe tine ineficient. Din păcate pentru timpul nostru liber, aceasta este direcția spre care ne îndreptăm.

În curând, va fi vorba doar de asistenți virtuali și sisteme automatizate menite să te facă să pierzi timpul și să te relaxezi în cel mai plăcut mod cu putință pentru tine.

Dacă te bucură efortul gigantului din Mountain View de a-ți fi pe plac, este foarte important să nu strici eficiența respectivului algoritm printr-o vizionare fără sens a unui clip primit de la un prieten.

Dacă cineva îți face o glumă proastă și îți pornește maneaua Te vânez ca în CS GO de la Edy Talent, întregul mecanism de sugestii de la YouTube este resetat și, pentru următoarele luni, chiar și dacă nu vei mai porni nici o manea, vei avea atât de multe sugestii cu Edy Talent, încât nu o să le mai poți duce.

În final, acesta este motivul pentru care trebuie să știi cum activezi modul incognito pe YouTube. În cazul în care nu vrei să periclitezi eficiența algoritmului și nici să te faci de răs în fața prietenilor sau soției cu vreo recomandare deșucheată, inițiază o sesiune de vizionări cu modul icognito pornit.

Din păcate, funcția este disponibilă momentan doar pe Android, dar nu ar trebui să dureze mai mult de câteva săptămâni până va ajunge pe iPhone. Intră în aplicația YouTube, fă un tap în dreapta sus pe poza ta de profil și pornește modul incognito.

Imediat, te vei confrunta cu un avertisment prin care ți se aduce la cunoștință că ceea ce vizionezi în continuare nu se va salva în nicio listă. În plus, nu va influența recomandările pe care le vei vedea pe viitor pentru că respectivele clipuri nu vor rămâne asociate contului tău și nici nu îți vor apărea în istoric.

După ce ai terminat de explorat, poți face un tap în colțul din dreapta sus pe sigla modului incognito pentru a reveni la contul tău uzual.

loading...