Cronicile Vampirilor se transformă într-un serial cu Anne Rice la cârmă

Cronicile Vampirilor se transformă într-un serial cu Anne Rice la cârmă
17:55 18.07.2018

Cronicile Vampirilor a lui Anne Rice reprezintă cea mai populară serie de cărți cu vampiri și, conform celor de la The Hollywood Reporter, se va transforma într-un serial.

Seria de literatură gotică începută de Anne Rice în urmă cu câteva decenii este foarte apreciată de către fani. Din același motiv, s-a reflectat în mai multe lung metraje de-a lungul anilor. În următorii ani, scrierile lui Rice se pare însă că vor face tranziția din cinematografe pe micul ecran, datorită unui contract între îndrăgita autoare și serviciul american de streaming Hulu.

Comparativ cu Netflix, serviciul american Hulu nu are încă foarte multe producții originale exclusive, dar The Handmaid`s Tale a făcut valuri la nivel global, iar iminentul Castle Rock inspirat de scrierile lui Stephen King și produs de J.J. Abrams are un potențial imens. Serialul Castle Rock va avea premiera pe 25 iulie și nu se știe încă dacă va fi distribuit în România prin HBO sau nu.

De producția serialului bazat pe Cronicile Vampirilor se va ocupa Paramount TV. În total, este vorba de 11 cărți care vor fi ecranizate într-o formă sau alta. Anne Rice și fiul ei Christopher Rice vor fi figura ca scenariști și producători executive în spatele serialului. În teorie, la începutul acestui an, Bryan Fuller a fost atașat viitorului proiect ca și creator, după ce a devenit foarte în vogă în urma realizării American God și Star Trek: Discovery. Fuller s-a retras însă pentru că nu vrea să incomodeze vechii săi prieteni, referindu-se probabil la relația sa de amiciție cu Rice.

Românii au intrat în contact cu scrierile lui Anne Rice mai ales prin intermediul filmului din 1994 cu Tom Cruise și Brad Pitt. În ”Interviu cu un vampir”, Cruise a jucat rolul vampirului Lestat, ale cărui aventuri se află la baza celor 11 cărți. Cartea cu același nume care s-a aflat la baza lung metrajului din `94 a fost prima din Cronicile Vampirilor și a apărut în 1976.