Toate riscurile la care te expui când bei alcool, indiferent cât de rar

Toate riscurile la care te expui când bei alcool, indiferent cât de rar
16:07 07.10.2018

Când vine vorba de consumul de alcool, există nenumărate studii care îți demonstrează cât de nociv este pentru sănătatea ta. O nouă cercetare îți arată ce efecte au recomandările doctorilor care te încurajează să consumi cantități mici de alcool.

Băutul unui pahar de vin pe zi s-ar putea să nu fie atât de sănătos la urma urmei, potrivit unei cercetări a oamenilor de știință de la Școala de Medicină a Universității Washington din St. Louis.

Savanții au analizat date de la peste 400.000 de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 85 de ani. Astfel, ei au descoperit că băutul unui pahar sau două de băutură de patru sau mai multe ori pe săptămână (consum considerat sănătos, conform recomandărilor actuale) crește riscul de deces prematur cu 20%, comparativ cu consumul de trei ori sau mai puțin pe săptămână.

Studiul este publicat în jurnalul ” Alcoholism: Clinical & Experimental Research”. „Se crede că una sau două băuturi pe zi nu te afectează atât de tare și au existat chiar și studii care au sugerat că ar putea să-ți îmbunătățească sănătatea”, a declarat Sarah M. Hartz, unul dintre autorii studiului.

Cu toate acestea, ea a spus că acum știm că și cei care consumă foarte puțin alcool au un risc crescut de mortalitate. Deși unele studii anterioare au asociat consumul moderat de alcool cu îmbunătățirea sănătății cardiovasculare, cercetătorii studiului actual subliniază faptul că aceste potențiale câștiguri sunt depășite de alte riscuri.

Echipa a evaluat riscul bolilor cardiace și riscul de cancer și a descoperit că, deși în unele cazuri consumul de alcool poate reduce riscul problemelor de inimă, consumul zilnic a crescut riscul de cancer și, prin urmare, pe cel al mortalității.

„Consumul unui pahar sau două de alcool pentru aproximativ patru zile pe săptămână părea că protejează împotriva bolilor cardiovasculare, dar băutul zilnic a eliminat acele beneficii” au afirmat cercetătorii.

De asemenea, ei au precizat că în ceea ce privește riscul de cancer, orice consum de alcool a fost dăunător.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI