Cel mai comun mit despre consumul de alcool este o aberație

Cel mai comun mit despre consumul de alcool este o aberație
14:00 08.03.2018

Probabil ai auzit că dacă bei alcool iarna o să te încălzești. Probabil ai făcut-o crezând că asta se va întâmpla. Ei bine, s-ar părea că nu este cea mai inspirată idee pe care o poți avea.

Despre alcool ai tot auzit și citit. Atât băutura, cât și subiectul în sine sunt exploatate. E drept, majoritatea studiilor se concentrează pe efectele negative și nocive asupra organismului și organelor. Există și mituri și adevăruri despre toate acestea, atât de multe încât, probabil, preferi să te bucuri de un pahar cu prietenii în loc să te tot gândești cum te afectează consumului acestuia.

Un astfel de mit spune că alcoolul încălzește corpul. Asta ar însemna că poate fi folosit pentru a preveni hipotermia. După cum spuneam, e mit, nu e adevărat. De fapt, consumul de alcool scade temperatura corpului.

Mitul a survenit, probabil, datorită faptului că băuturile alcoolice te pot face să te simți calm, liniștit, senzație pe care o confunzi cu căldura. William Haynes, directorul Clinicii de Farmacologie din Cadrul Universității din Iowa, spune că alcool anulează multe dintre reflexele sănătoase ale corpului.

„Consumul de alcool anulează multe reflexe sănătoase ale corpului uman. Unul dintre el ar fi să mențină căldură corpului când temperaturile din exterior sunt reci. Consumul de alcool anulează astfel reflexul corpului, ceea ce-l va face să scadă temperatura”, spune Haynes.

Deci, de ce consumul de alcool te face să simți o căldură crescândă în organism, când, de fapt, tu te răcești. Ei bine, alcoolul este un vasodilatator. Asta înseamnă că determină dilatarea vaselor de sânge, în special capilarele de sub suprafața pielii.

Astfel, volumul sângelui adus sub suprafața pielii crește, ceea ce face să te simți mai cald. După cum spune Haynes, acest lucru împiedică să ai semnale din partea corpului, care să-ți spună că temperatura scade, de fapt.

În timp ce s-ar putea să te simți mai cald de la sângele suplimentar care îți încălzește pielea (unde sunt localizați majoritatea senzorilor de căldură), sângele adus pe suprafața pielii va fi rapid răcit dacă te afli într-un mediu rece. Cum efectul net este o scădere considerabilă a temperaturii corpului, de multe ori simți asta, chiar dacă pielea ți-e caldă. Acest lucru face și mai periculos consumul alcoolului în medii reci.