06 aug. 2018 | 14:11

Articol vag motivațional despre cum Steve Jobs a dus Apple la 1 trilion

ACTUALITATE
Articol vag motivațional despre cum Steve Jobs a dus Apple la 1 trilion

Apple a ajuns să valoreze o mie de miliarde de dolari. Sigur, e un moment perfect să ne aducem aminte că nimic n-ar fi reușit fără Steve Jobs, un om al cărui mit e mai mare decât realitatea.

Apple a început să conteze cu adevărat când a lansat primul iPod. De atunci e în creștere și, în ultimii ani, a început să facă o mulțime de bani din servicii. Odată ce-a atins pragul de un trilion de dolari, sumă raportată la valoarea de piață a Apple, au început să circule poveștile cu Steve Jobs și citatele sale. Unele bune, altele, cel mai probabil, spuse doar pentru că sunau bine.

În vremuri tulburi, când oamenii caută răspunsuri acolo unde nu sunt, dar, mai ales, în citate motivaționale, am făcut o scurtă și incompletă selecție de citate ale lui Steve Jobs. Sunt vag motivaționale, dar îți arată cam cum se poziționa față de lucruri, viitor și inovație.

Un citat celebru al lui Steve Jobs era: „Artiștii buni copiază, artiștii măreți fură”. El i l-a atribuit lui Picasso, dar nu există dovezi c-ar fi al pictorului. În schimb, T.S. Eliot a folosit un citat similar: „Poeții imaturi imită, poeții maturi fură”. În orice caz, ideea ar fi asta (și n-are treabă cu furatul): nu trebuie să fii primul, ca să faci ceva, dar când te inspiri de la cineva trebuie să te asiguri c-o faci spectaculos și eficient. În acest sens vezi: iPhone, iPod, iMac, interfața grafică de pe Macintosh.

Un citat ceva mai util de la Steve Jobs e următorul: „Clienții nu știu ce vor până când noi nu le oferim”. De-a lungul timpului a fost criticat pentru el, mai ales de către oameni din publicitate care vor să știe exact cine vrea ce ca să-i furnizeze. Realitatea e că, de multe ori, clienții nu știau ce vor, dar nu Apple le-a furnizat, ci doar a rezumat alte idei. Și nu, Steve Jobs nu venea, genial și prevăzător, cu soluția secretă. Oricum, da, de multe ori nu știi ce va prinde până când nu testezi, dar pentru teste ai nevoie de niște predicții pe care nu le faci într-un glob de cristal. Vezi: Macintosh în 1984, când cel mai „futurist” computer a făcut o gaură neagră în bugetul Apple.

Un citat al unui Jobs mai matur explică direcția Apple în ultimii 20 de ani: „Nu poţi începe de la tehnologie şi să încerci să găseşti un mod prin care s-o vinzi. Şi probabil că eu am făcut greşeala asta mai des decât oricine altcineva de aici şi am cicatrice care s-o demonstreze”. Astfel, de multe ori, compania a început de la nevoi și a vândut ceva. Vezi: primul iPhone – era telefon, browser, player de muzică (mai târziu a evoluat); primul iPod – player de muzică cu spațiu de stocare intern, ușor de stocat muzică; primul iMac – computer all-in-one ușor de folosit, cu design plăcut, intuitiv, pregătit pentru internet.

În fine, ultimul citat și poate cel mai bun: „Sunt prea multe chestii. Apple s-a îndepărtat de la direcția de-a face lucrurile de bază foarte bine. Acum ne concentrăm pe 30% din ce oferim”. Citatul e din 23 septembrie 1997, când Jobs a revenit la Apple și a început să taie din opțiuni ca să ofere mai puține, mai bune, mai eficiente. Au fost multe eșecuri în istoria asta de 21 de ani, dar cel mai des a avut succes. Iar tipul acesta de eficiență încă nu e vizibil și la alții. Nu la fel de pronunțat. În cazul Apple poți judeca singur orice produs de după ‘97 (în special hardware, că pe software a eșuat mai des).

P.S.: acest profil al lui Steve Jobs te va ajuta să înțelegi că, cel mai des, cofondatorul Apple a dat dovadă de încăpățânare și determinare. N-a avut o soluție secretă, cum nimeni n-are. Mai mult, Apple a ajuns la un trilion de dolari (poate va ajunge și mai sus) sub comanda altcuiva, nu a lui Jobs. Dar compania fructifică mitul „creatorului”.

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele