06 sept. 2018 | 20:00

Cel mai de succes film din istorie nu este nici Avengers, nici Star Wars

ACTUALITATE
Cel mai de succes film din istorie nu este nici Avengers, nici Star Wars

Succesul unui film poate fi măsurat în mai multe feluri, însă, de cele mai multe ori, încasările decid dacă un film a fost un succes sau nu. Avengers: Infinity War a avut o evoluție remarcabilă, înregistrând venituri de 2 miliarde de dolari, dar cu toate acestea nu este cel mai de succes film din istorie.

Gone with the Wind este un film care a fost lansat în 1939, adaptat după cartea cu același nume a lui Margaret Mitchell, și a spart toate recordurile . Numai la cinematograful Capitol Theatre din New York peste 11.000 de oameni vedeau zilnic filmul în luna decembrie, iar în patru ani de la lansare este estimat că s-au vândut peste 60 de milioane de bilete în SUA. Asta înseamnă că aproape jumătate din populația Statelor Unite,  de la acea vreme, a văzut filmul regizat de Victor Fleming.

Pelicula nu s-a bucurat doar de succes în SUA, ci și la nivel internațional. În Londra filmul a fost prezent în cinematografe din aprilie 1940 până în 1944. Până când MGM a retras filmul din cinematografe (1943), filmul încasase 32 de milioane de dolari, devenind astfel cel mai profitabil film realizat până atunci.

Dacă nu era îndeajuns, filmul a mai adus încasări serioase la mult timp de la lansarea originală. Filmul a fost relansat de mai multe ori, în 1947, în 1954, 1961, 1967 sau 1971 și de fiecare dată filmul a adus mulți bani studioului. De exemplu, în 1967 Gone with The Wind a generat venituri de 68 de milioane de dolari, iar relansarea din 1971 a generat 116 milioane de dolari la box office la nivel mondial.

De-a lungul tuturor lansărilor se crede că s-au vândut peste 200 de milioane de bilete de cinema pentru Gone with the Wind în SUA și Canada. Și în Europa de Vest pelicula a avut un succes imens: 35 de milioane de bilete vândute în Marea Britanie, 16 milioane în Franța. Per total, este estimat că filmul a avut încasări de peste 390 de milioane de dolari, iar în 2007, Turner Entertainement a estimat că veniturile brute sunt echivalente a 3.3 miliarde de dolari, sumă ajustată inflației. Mai mult, în 2014, filmul a apărut în Guiness World Records ca având încasări de 3.44 miliarde de dolari, sumă ajustată la inflația din 2014.

În acest moment, Avatar este considerat ca fiind filmul cel mai de succes din punct de vedere financiar cu încasări de 2.7 miliarde de dolari, urmat de Titanic cu 2.1 miliarde de dolari și Star Wars: The Force Awakens cu 2 miliarde de dolari.