Imaginea de 80 de trilioane de pixeli care surprinde Pământul în toată splendoarea sa

, 01 Sep, 21:30

Una dintre cele mai interesante imagini cu Pământul neacoperit de nori a fost generată și ajunge la 80 de trilioane de pixeli.

Imaginea de mai sus a fost creată cu ajutorul satelitului Sentinel-2, care a adunat fotografii între mai 2016 și aprilie 2017. Scopul misiunii a fost crearea primului mozaic global fără nori, conform celor de la EOX, compania care a realizat harta.

Aproximativ 250 TB de date venite de la Sentinel-2 au fost prelucrate, pixel cu pixel, folosind software propriu, rulat pe serverele Amazon, în vederea creării imaginii finale. Aceștia speră că imagina poate fi folosită și ca o bază pentru alte proiecte.

Pentru a scăpa de norii de pe Pământ, a fost folosită o combinație de măști și un algoritm de selecție a pixelilor, care încearcă să selecteze pixelii fără nori sau fără umbre de nori din imagini. Apoi, a fost luată decizia ca Pământul să fie ilustrat vara, când vegetația ajunge la maximul anual. Firește, asta a însemnat să fie contopite imagini din satelit din luni diferite, având în vedere diferențele de anotimp între cele două emisfere.

În plus, zonele tropicale au necesitat date adunate de-a lungul unui întreg an, deoarece sunt acoperite în mare parte a timpului de nori, datorită zonei de convergență intertropicală, unde vânturile nordice și sudice se întâlnesc și creează o bandă relativ stabilă de nori în jurul pământului.

În emisfera nordică, au fost folosite date dintre mai 2016 și septembrie 2016, în timp ce în emisfera sudică au fost folosite date dintre mai 2016 și aprilie 2017. Regiunile tropicale conțin imagini surprinse între mai 2016 și aprilie 2017.

Echipa speră că va putea îmbunătăți harta cu noi date, datorită lansării satelitului Sentinel-2B.

 

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail