România poate schimba viitorul medicinei. Ce ar trebui să facă pentru asta

România poate schimba viitorul medicinei. Ce ar trebui să facă pentru asta
Daniel Ștefan
14:27 15.05.2018

România are șansa să se implice în dezvoltarea unui tratament de extirpare a tumorilor canceroase. Rămâne de văzut dacă statul își permite să investească într-un proiect de viitor.

Șansa ne revine după ce Grecia a refuzat să găzduiască Unitatea de Iradiere a Tumorilor Canceroase. Este un proiect dezvoltat de Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN) și poate fi preluat de România, Albania, Bulgaria sau Muntenegru. Depinde de decizia oficialilor, în funcție de disponibilitatea bugetului. Este vorba de investiții într-un proiect de cercetare medicală.

Refuzul Greciei pentru susținerea unui astfel de proiect a fost dezvăluit de către Evangelos Gazis, profesor de fizică a particulelor, la Universitatea Națională Tehnică de la Atena și membru al comitetului Științific CERN.

Pe scurt, acea unitate medicală cuprinde un sistem de iradiere cu fascicule de protoni a tumorilor canceroase, metodă care a înregistrate rezultate foarte bune în extirparea cancerelor primare. Eficacitatea sistemului se bazează pe faptul că „țintește centrul” tumorii și o distruge în totalitate, fără să afecteze celulele sănătoase.

Kostas Fotakis, adjunct al ministrului pentru Cercetare şi Inovaţie, crede însă că „valoarea unei astfel de investiţii este ridicată, cuplată cu stadiul experimental de eficacitate şi aplicabilitatea limitată a acestei metode”.

În consecință, unitatea trebuie găzduită acum de o țară balcanică, dispusă să-și asume investiția în proiect. Indiferent ce țară va accepta investiția, ea trebuie să asigure exclusivitate utilizării unității tuturor statelor din Balcani, Africa de Nord și poate chiar Turcia. Este vorba de o investiție care nu depășește 100 de milioane de euro.

Unități de iradiere a tumorilor canceroase se găsesc deja și în țări precum Austria, Belgia, Franţa, Germania, Elveţia, Spania, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Suedia, Polonia, SUA, Canada, Coreea de Sud, Ungaria, Cehia şi Slovacia.

Dacă guvernanți nu ratează și această ocazie, România ar putea avea o șansă de a ridica din nou medicina la un nou nivel. Cancerul face ravagii în prezent și chiar dacă la început presupune o investiție serioasă, în viitor, țara noastră ar putea beneficia de avantaje financiare de pe urma celor care vin să se trateze aici.

Sursa: Mediafax
loading...