Călătorul în timp, venit din 2030, ne arată absurdul vremurilor actuale

Călătorul în timp, venit din 2030, ne arată absurdul vremurilor actuale
Bianca Prangate
16:18 14.02.2018

Un așa-zis călător în timp pe nume Noah, care susține că vine din anul 2030 și care a trecut testul cu detectorul de minciuni, ne amintește că trăim în niște vremuri puțin spus interesante.

Noah a spus că și-a riscat viața pentru a se întoarce în trecut. A anunțat că Donald Trump va fi din nou ales președinte, iar inteligența artificială va prelua controlul. A zis că misiunea lui este să îi atenționeze pe cei de acum ceea ce urmează.

Videoclipul cu Noah a fost postat pe YouTube de Apex TV, un canal specializat pe conținut paranormal de pe YouTube – nicio surpriză aici. Canalul are 56 de milioane de vizualizări și 100.000 de abonați. În clipul devenit faimos, fața și vocea lui Noah au fost distorsionate pentru a-i ascunde identitatea – el se teme să nu fie asasinat.

Printre predicțiile lui Noah se numără aceea că roboții se vor răspândi pe glob, iar tehnologia va putea avea grijă de o casă singură. Mai mult, Bitcoin va fi din ce în ce mai popular, dar vor mai exista și banii fizici. De asemenea, a sugerat că încălzirea globală a făcut ca temperaturile din America de Nord să crească, iar cele din Europa să scadă. El a mai spus că în 2030, președintele SUA este Ilana Remikee (Fun fact: există o Ilana Remikee pe Facebook, care ar fi studiat sociologia guvernării la Harvard și care ar lucra la U.S. Department of State – singura problemă este că întregul cont a fost creat de mai puțin de 12 ore).

Tânărul misterios ne-a mai anunțat că în 2028, oamenii vor ajunge pe Marte și, în același an, vor descoperi călătoriile în timp. Conform lui, mașinile electrice vor putea să călătorească la aceleași viteze cu cele diesel sau cu benzină, iar multe forme de cancer vor avea leac.

Călătorul în timp caută să atragă atenția în orice formă

În 2017, Noah susținea, într-un interviu cu Paranormal Elite, că a suferit de anorexie și că are de fapt 50 de ani. Nu a vrut însă să îi lase pe bieții oameni în ceață și a explicat că a luat un medicament de întinerire care l-au făcut să arate ca de 25 de ani. Bărbatul a mai zis că are dovezi clare care ar arăta că are dreptate, dar a zis că nu este sigur că le poate arăta, pentru a nu cauza vreun paradox.

Povestea cu Noah a câștigat popularitate rapid, din motive evidente. Mediatizarea ei ne arată cât de rapid sunt oamenii dispuși să creadă că lumea este un film SF. Subiectul este unul care fascinează pe oricine – dovada că seriale precum Dark au un succes imens. Totuși, e bine să tratăm la rece un subiect atât de fierbinte.

În cazul de față, trebuie să luăm în calcul posibilitățile. În clipul cu Noah, nu vedem în vreun moment toată aparatura detectorului de minciuni, ci doar părțile atașate de mâinile lui. Atunci când tânărul răspunde la o întrebare, Apex TV afișează un text pe ecran care susține „Detectorul de minciuni spune: adevărat” și nimic mai mult.

Să presupunem că testul a fost unul valid. Chiar și așa, trebuie să ne amintim că testele cu detectorul de minciuni nu arată adevărul obiectiv, ci adevărul pe care îl crede o persoană – așadar, un bolnav de schizofrenie poate să creadă cu tărie că poate zbura, dar asta nu înseamnă că o poate face.

Data viitoare când ne vom entuziasma de ceva ce pare prea nebunesc să pară adevărat ar trebui să ne amintim că nu tot ce zboară se mănâncă. Până atunci, asta nu ne oprește să avem pagini precum Ilana Remikee for President.

Sursa: News
loading...