Cel mai lung zbor din istorie a fost întegistrat între Europa și Australia

Cel mai lung zbor din istorie a fost întegistrat între Europa și Australia

Aviația a avut parte de un moment istoric pe 25 martie. Un avion cu pasageri a efectuat un zbor fără escală între Australia și Marea Britanie, zbor de 17 ore și șase minute.

Avionul Boeing 787, plin cu peste 200 de pasageri și 16 membri ai echipajului, a intrat în istorie. Asta pentru că aeronava a parcurs 14.498 de kilometri fără nicio escală. Traseul dintre Australia și Marea Britanie a fost scurtat la doar 17 ore și șase minute.

Mai exact, avionul a decolat sâmbătă, 24 martie, de pe aeroportul din Perth și a aterizat duminică, 25 martie, În Londra Heathrow, la 5:02, ora locală. Evenimentul important a fost inaugurat la aterizare de o paradă de vehicule cu farurile aprinse.

Pasagerii și-au cumpărat bilete la zborul Qantas QF9 dintre Australia și Europa, tocmai în ideea de a intra în istorie. Asta pentru că este primul zbor regulat care leagă direct cele două continente.

Ruta este cunoscută drept „Kanguroo Route”. În moementul inaugurării zborului dintre cele două contintente, în 1747, traseul era parcurs de un avion în patru zile. Asta pentru că între Sydney și Londra existau nouă escale.

În spatele acestei inițiative, care a avut un rezultat impresionant, există, bineînțeles, banii. Reprezentanții turismului australian speră ca noul traseu scurt să crească numărul turiștilor pe coasta de vest a țării, regiune mai puțin populată de vizitatori.

Zborul care intră în istoria aviației, ca primul zbor fără escală între Australia și Europa, face parte dintr-un proiect al companiei Qantas, demers ce poartă numele de „Project Sunrise”.

Pentru companiei, conexiunea dintre cele două continente a fost un prim test planificat pentru o rețea de transport de distanțe lungi. Qantas speră ca până în 2020, compania aeriană se va extinde în întreaga lume.

Chiar și așa, compania are nevoie și de călători care sunt dispuși să plătească pentru zboruri mai scurte până la Londra, decât să facă escale în Asia sau Orientul Mijlociu.

Aproximativ 600.000 de australieni călătoresc anual la Londra. Fără escalele care mănâncă timp, numărul călătorilor ar putea crește considerabil.

„Acesta este un zbor cu adevărat istoric, care deschide o nouă eră de călătorie. Pentru prima dată, Australia și Europa au o legătură aeriană directă ”, spune Alan Joyce, directorul executiv Qantas.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: Bloomberg