Atacul misterios care ar fi vizat oficiali americani din China și Cuba

Atacul misterios care ar fi vizat oficiali americani din China și Cuba

Departamentul de stat din America a emis o avertizare către cetățenii americani din China, după ce un oficial american a fost diagnosticat cu un ușor traumatism cerebral.

Acesta a raportat senzații subtile, dar anormale de presiune și sunete inexplicabile. El a fost repartizat la consulatul american din Guangzhou, China, și a început să experimenteze aceste simptome de la sfârșitul anului 2017, până în aprilie 2018, potrivit Departamentului de Stat al SUA.

Jinnie Lee, purtătorul de cuvânt al Ambasadei americane din Beijing, a declarat că angajatul a fost trimis în Statele Unite pentru o evaluare ulterioară. „Pe 18 mai 2018, Ambasada a aflat că rezultatele clinice ale acestei evaluări corespundeau leziunilor cerebrale traumatice ușoare”, a adăugat Jinnie Lee.

Acesta nu este singurul caz în care muncitorii americani au fost expuși la astfel de boli misterioase. Anul trecut, guvernul de la Ottawa transmitea că cel puțin un diplomat canadian și mai mulți oficiali americani au suferit tulburări de auz în Cuba. Autoritățile credeau că oficialii ar fi fost vizați de o armă sonică, dar aceasta este doar o teorie.

Nici în cazul de față nu se știe dacă oficialul din China a fost vizat de un astfel de dispozitiv, în ciuda faptului că simptomele erau similare cu cele ale diplomaților din Cuba.

Consulatul SUA de la Guangzhou susține că nu a avut niciun alt caz în care oficialii americani să fi raportat sunete ciudate, dar ia în serios problema.

Departamentul se stat din SUA îi sfătuiește pe cei care au orice fel de simptome și probleme medicale care au apărut în timpul sau după o ședere în China să consulte un medic specialist.

După incidentul oficialilor americani din Cuba, Departamentul de Stat din SUA a retras un număr de angajați din Havana. Aceștia au avut simptome după cum urmează: pierderea auzului, amețeli, dificultăți vizuale, dureri de cap, probleme de echilibru, oboseală, probleme cognitive și probleme cu somnul.

Guvernul cubanez a negat că a fost responsabil de posibilele atacuri, dar, și în acest caz, nu se știe ce a cauzat acel zgomot. Deci, cel mai probabil, și incidentul din China va rămâne tot un mister.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Sursa: Gizmodo
Etichete: