Ultima încercare disperată a Nikon de-a lansa o cameră foto rezonabilă

Ultima încercare disperată a Nikon de-a lansa o cameră foto rezonabilă
06:15 17.08.2018

La scurt timp după ce Sony a reușit să învingă Canon în piața de aparate foto full-frame, au apărut mai multe detalii despre Nikon Z6 și Nikon Z7, creațiile japonezilor care urmează să fie lansate în curând.

Având în vedere performanța camerelor foto de pe mobile din ultimii ani, ai fi tentat să crezi că este aproape imposibil ca vânzările de camere dedicate să mai crească. În realitate, nișa creațiilor mirrorless full-frame a devenit o mină de aur pentru Sony.

Tocmai din acest motiv, Nikon vrea să vină cu o mișcare de contraatac pe exact aceeași piață.

Au trecut deja câteva săptămâni de când Nikon a început să alimenteze speculațiile legate de propriile camere mirrorless. Lansarea lor oficială este programată pentru data de 23 august, dar până atunci, au mai ajuns online câteva particularități interesante care nu trebuie ignorate.

Conform celor de la Nikon Rumors, peste aproximativ o săptămână, vom avea parte de două camere full-frame care ar trebui să dea clasă alternativelor de la Sony. Acest plan este unul foarte greu de materializat, dar asta contează mai puțin.

Important este că Nikon Z6 și Nikon Z7 vor fi dedicate fanilor brandului și nu vor veni la pachet cu niciun un compromis evident. Nikon Z6 va pune accentul pe o viteză foarte mare de captură combinată cu o performanță deosebită în condiții de lumină redusă. Acest lucru va fi posibil cu un senzor de 24 de megapixeli.

La polul opus, Nikon Z7 va utiliza un senzor mult mai generos, de 45 de megapixeli. În mod evident, Z7 va fi semnificativ mai scump decât Z6. Litera Z din titlu va fi folosită și ca o referință către un nou tip de montură pentru obiective intitulată Z-Mount. Rămâne să vedem câte din acest zvonuri se vor dovedi ca fiind adevărate în următoarele săptămâni.