Cum îți joacă feste mintea ta, deși crezi că știi care-i realitatea

Cum îți joacă feste mintea ta, deși crezi că știi care-i realitatea
19:55 17.08.2018

Lumea din jurul tău nu e chiar ceea ce pare. Percepția realității este un proces ușor de influențat de prejudecăți, așteptări și excepții.

O echipă de cercetători au încercat să înțeleagă modul în care percepția noastră asupra a ceea ce vedem este distorsionată de preconcepțiile noastre legate de ce ne așteptăm să vedem. Cu alte cuvinte, ei încearcă să răspundă la întrebarea pe care toți ne-am pus-o la un moment dat: este realitatea pe care o percepem „adevărată”?

Folosind o serie de experimente din viața reală, cercetătorii au arătat că oamenii percep acțiunile celor din jur așa cum se așteaptă ei să le vadă, nu așa cum sunt în realitate.

Pentru a demonstra ipoteza, savanții lucrării publicate în jurnalul „Proceedings of the Royal Society B” au adunat 85 de persoane. Acestea au fost puse să urmărească un videoclip cu o persoană care pur și simplu trebuia să ridice o minge de pe o masă. În unele secvențe, a fost plasat un obiect între minge și mână.

așteptări vs realitate

După urmărirea videoclipului, participanții au fost puși să deseneze pe ecran traiectoria pe care mâna executat-o, pentru a apuca mingea. Rezultatele au arătat că percepțiile oamenilor asupra a ceea ce s-a întâmplat au fost bazate pe așteptările lor.

Ei au desenat ce se așteptau ca mâna să facă – să maximizeze eficiența pentru a îndeplini sarcina – și nu ce a făcut în realitate.

Cercetătorii spun că acest lucru consolidează ideea că așteptările și ipotezele noastre pot influența masiv modul în care vedem lumea. „Studiul arată că oamenii fac predicții când văd acțiunile celor din jur”, a declarat autorul studiului, Matthew Hudson.

Tot el spune că rezultatele indică faptul că vedem acțiunile altora în lumina așteptărilor noastre. „Dacă te uiți la cineva care are o expresie neutră și crezi că e nervos, s-ar putea să-l percepi ca fiind mult mai nervos decât este în realitate”, mai precizează autorul studiului.

Acest lucru ar putea explica de ce oamenii percep adesea greșit acțiunile celor din jur și văd un comportament relativ ambiguu ca pe unul semnificativ.

Sursa: Ifl Science
loading...