Noul all-in-one de la ASUS îți încarcă telefonul wireless

Noul all-in-one de la ASUS îți încarcă telefonul wireless
17:25 23.10.2018

Nu cred să fie vreo premieră absolută în industrie, dar foarte mulți utilizatori de mobile se vor bucura să afle că cel mai nou all-in-one de la ASUS are abilitatea de a-ți încărca wireless telefonul mobil.

Vânzările de sisteme desktop continuă să fie în scădere la nivel global, dar există câțiva producători care au reușit să facă valuri în industrie prin intermediul unor creații mai interesante. Printre acele excepții de la regulă se numără și noul ASUS Zen AiO 27, anunțat de curând de către taiwanezi.

Noutatea introdusă de ASUS prin intermediul acestui model, comparativ cu alte all-in-one-uri din portofoliu, constă în integrarea în bază a unui încărcător wireless. Practic, poți să-ți pui telefonul sub monitor și, atâta timp cât este compatibil cu standardul Qi, până termini o sesiune de Fortnite, se va încărca aproape complet.

În privința dotărilor hardware, mențiune referitoare la cel mai popular joc al momentului nu a fost întâmplătoare. Micuțul se ascunde în spatele unui panou de 27 de inci cu o rezoluție nativă 4K. Partea de procesare este asigurată de o combinație între un procesor Intel Core i7 – 8700T de generația a opta cu 16GB RAM și o placă video NVIDIA GeForce GTX 1050.

Partea de stocare este asigurată de o combinație foarte inspirată între un SSD de 512GB pe PCIe și un hard disk de 2TB.

În principiu, valorile de mai sus trădează faptul că vorbim de un desktop de top. În plus, reușește să nu te dezamăgească nici la capitolul conectică. Are trei porturi USB 3.0, un port USB 2.0, o ieșire și o intrare HDMI, plus un port Thunderbolt 3.

Pentru autentificarea pe Windows 10, poți profita de camera frontală cu infraroșu compatibilă cu Windows Hello. Alexa este de asemenea prezentă, dacă ai o afinitate pentru asistenți virtuali.

Prețul de achiziție pentru noul all-in-one cu încărcător wireless Qi de 7,5W integrat în bază este de aproximativ 2000 de dolari și a apărut deja în magazine online precum Amazon.

loading...