Cel mai subțire all-in-one de la Acer îți încarcă telefonul wireless

Cel mai subțire all-in-one de la Acer îți încarcă telefonul wireless
14:00 03.04.2018

Acer și-a anunțat cel mai recent model de all-in-one și este unul care arată surprinzător de bine, pe lângă faptul că include câteva funcții interesante.

Într-o perioadă în care cei mai mulți dintre noi se orientează către achiziția unui laptop, Acer încearcă să ne impresioneze cu un all-in-one de invidiat. Aspire S24 este disponibil pentru achiziție și, la această oră, e cel mai subțire astfel de sistem din portofoliul companiei.

Cum era de așteptat, configurația hardware a noului Aspire S24 variază în funcție buget, dar te poți aștepta să începi cu un procesor Intel Core i5 de generație Kaby Lake, o placă video integrată de la Intel – UHD 620, 12GB RAM și un hard disk de 1TB. Opțional, poți să sari până la 32GB RAM. Panoul folosit este un Full HD de 23,8 inci, o referință la numele produsului – S24.

Pe partea de conectivitatea Acer S24 este compatibil cu rețelele wireless 802.11ac. Are trei porturi USB 3.1 Gen 1, un USB 2.0, două ieșiri HDMI pentru extinderea semnalului video pe ecrane suplimentare și un port Gigabit Ethernet. Consumul specificat este de 135W, iar dimensiunile sale totale sunt de 21,26 x 16,14 x 0,24 inci.

Fiecare all-in-one din noua familie de sisteme Acer Aspire S24 este livrat cu un mouse și o tastatură wireless. Mai impresionant decât atât este însă dock-ul de la bază cu porturile din spate. Întreaga suprafață pe care este sprijinit ecranul funcționează ca un încărcător wireless pentru smartphone-urile moderne compatibile cu standardul Qi. Asta înseamnă că poți încărca atât un iPhone X, cât și un Galaxy S9, fără nici un fel de emoții. Sistemul este preinstalat cu Windows 10 și vine cu o versiune trial de Microsoft Office pentru 30 de zile. Sistemul audio este certificat Dolby Audio Premium și ar trebui să facă o treabă bună la a-ți umple o cameră.

Prețul de start pentru Acer Aspire S24 este de 900 de dolari pe site-ul companiei pentru configurația standard.

loading...