De ce și cum vrea Airbus să ajungă pe Marte, deși produce doar avioane

De ce și cum vrea Airbus să ajungă pe Marte, deși produce doar avioane
11:55 14.07.2018

Airbus vrea să ajungă pe Marte într-o misiune importantă, prin care ar urma să facă mai multă lumină în ceea ce privește trecutul Planetei Roșii.

O să te întrebi ce treabă are Airbus cu spațiul cosmic. Airbus e capabilă să producă mai mult decât aeronavele cu care pleci în vacanță prin diverse țări străine. Și, cum Marte a început să fie o ideea aproape absesivă pentru cercetători, se fac planuri pentru o misiune distinctă.

Dacă până acum s-a vehiculat că NASA, SpaceX și cine s-o mai găsi de acum încolo vor să trimită primul echipaj uman pe Marte, e bine să fim consecvenți și să recunoaștem că trebuie, mai întâi, să știm mai multe despre solul marțian, pe care, până acum, l-am putut observa doar în imagini.

În luna aprilie, am aflat că NASA și Agenția Spațială Europeană (ESA) au făcut o înțelegere de colborare științifică prin care urmăresc să adune mostre și roci de pe suprafața terestră a Planetei Roșii. Zis și făcut, dar aceste subiecte de cercetare vor trebui aduse înapoi pe Pământ.

Prin urmare, ESA a încheiat un contract în valoare de 5,3 milioane de dolari cu Airbus, prin care i s-a cerut companiei producătoare de aeronave să creeze un vehicul capabil să ia mostrele de roci de pe Marte și să le aducă pe Pământ în siguranță, roci care urmează să fie colectate până în 2020.

Compania din Stevenage, Marea Britanie, trebuie, astfel, să producă un vehicul spațial, un rover colector, care să încarce toate probele de cercetare necesare și să le aducă acasă pe masa de studiu a celor de la NASA și ESA.

Pare simplu, dar este un proiect complex, însă, dacă totul va merge conform planurilor, Airbus ar putea finaliza sarcina până în 2026. În tot acest timp, rocile sunt adunate și puse la păstrare, până vine Airbus să le ia.

Roverul Mars 2020 are misiunea de a fora după rocile pe care oamenii de știință vor să le studieze și le pune în containere situate în anumite locuri, un fel de stații de preluare, la care roverul colector al Airbus va trebui să ajungă.

Vehicului colector urmează să fie dus pe Marte cu o navă spațială capabilă să aterizeze și să decoleze de pe Marte. Când va ajunge pe suprafața terestră marțiană, roverul colector va începe să meargă la acele stații de preluare. După ce a colectat toate rocile, le va aduce la nava care l-a adus acolo și va face cale întoarsă spre planeta noastră.

Prin acest proiect, NASA și ESA speră să afle mai multe despre Marte, dacă a existat vreodată viață acolo și care este, mai exact, structura terestră a Planetei Roșii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI