Soluția ideală a statelor Africii de a scăpa de deșert, care ar trebui analizată și în România

Soluția ideală a statelor Africii de a scăpa de deșert, care ar trebui analizată și în România
18:20 11.09.2018

De 11 ani, în Africa se lucrează la un proiect care ar putea schimba fața omenirii: “construcția” Marelui Zid Verde, o barieră de copaci care va străbate Africa de la vest la est și va împiedica avansul Deșertului Sahara.

Este unul dintre cele mai importante proiecte de anvergură aplicat pentru soluționarea problemelor de mediu. O barieră de copaci care să străbată un întreg continent, într-o zonă deșertică de mii de ani, nu e deloc un proiect simplu, dar măcar există voință și motivație. Un bun exemplu, din care autoritățile române ar avea multe de învățat, dacă nu s-ar mai concentra pe profiturile imediate, de dragul electoratului.

Scopul Marelui Zid Verde este de a readuce la viață pământul sterp și deșertic care-i forțează pe localnici să-și lase în urmă casele, pentru a supraviețui.

“Zidul” străbate 13 state africane, are o lungime de 8.000 de kilometri și o lățime de 15 kilometri. Până acum Senegal a făcut cel mai notabil progres. Aici, au fost plantați în jur de 11 milioane de copaci, dar proiectul continuă și chiar a schimbat radical modul de viață al localnicilor, care nu mai trăiesc la limita supraviețuirii.

acacia desert africa
Arborele acacia

Liderul unui sat din Senegal a declarat într-un interviu pentru BBC că bariera de copaci are o contribuție semnificativă în diminuarea procesului de deșertificare. Acolo unde nu sunt copaci, vântul erodează pământul până îl macină atât de mult, încât solul devine nisipos. Așa apare deșertul.

Frunzele copacilor, în schimb, asigură, datorită ciclurilor anuale, un bun îngrășământ natural pentru sol, cresc umiditatea mediului înconjurător și fac umbră vara, astfel că apa nu mai e risipită în cantități enorme pentru irigații.

Copacii plantați cu milioanele în Senegal se numesc acacia, o specie veche de milioane de ani, rezistenți la uscăciune, ale căror rădăcini cresc până la mare adâncime în sol și mențin apa în subteran. Localnicii au observat că datorită arborilor acacia, puțuri care secaseră cândva, acum s-au umplut din nou cu apă în subteran.

Până nu demult, aici era o zonă “moartă”, bântuită de secetă și de foamete. Acum, datorită umidității asigurate de arbori, oamenii pot crește diverse culturi care hrănesc populația.

În plus, studiile au arătat că Marele Zid Verde contribuie și la creșterea economiei. Sigur, nu-ți imagina că e raiul pe pământ. În Africa Centrală e în continuare sărăcie lucie, dar măcar oamenii nu mai mor de foame și au și câteva locuri de muncă asigurate.

Au renunțat la migrație și, dacă urmează linia pădurii, găsesc un loc pe placul lor unde se pot statornici. Chiar și numărul școlilor a crescut în Senegal, odată cu creșterea natalității.

Proiectul de reîmpădurire a Africii a început în 2007, dar încă mai e nevoie de mulți ani pentru a se finaliza cu succes. În total, costul se va ridica la 8 miliarde de dolari, dar merită eforturile, în loc să arunci banii pe lucruri consumabile și inutile pentru indivizi și pentru grupuri (e valabil pentru instituțiile care absorb sume enorme de bani anual, inclusiv cele ale ONU, care nu mereu trimit banii acolo unde ar trebui, altfel, multe probleme s-ar fi rezolvat).

Instituții precum Banca Mondială, ONU, Uniunea Africană, Guvernul Irlandei și Grădinile Botanice din Marea Britanie au oferit sprijin financiar masiv pentru continuarea proiectului și sperăm că exemplul va fi urmat și de alte guverne.

Sursa: BBC
loading...