23 feb. 2018 | 16:16

5G vine pe laptopuri datorită Intel, iar internetul în deplasare va fi mai rapid

ACTUALITATE
5G vine pe laptopuri datorită Intel, iar internetul în deplasare va fi mai rapid

Intel lucrează pe foarte multe planuri pentru a ne ambiționa să investim din nou în laptopuri. Introducerea tehnologiei 5G pe ultraportabile va fi un pas important în această direcție.

În fiecare colț al mapamondului, se fac numeroase experimente pentru conectivitate 5G pe mobile. Acesta este  următorul standard în materie de comunicații și, deși beneficiile tranziției vor fi numeroase, cel mai important salt se va face în privința vitezei conexiunilor la internet în deplasare. După smartphone-uri, notebook-urile se pare că vor fi următoarele care vor trece la 5G.

Intel lucrează intens la finisarea unei serii de modem-uri 5G intitulată XMM 8000. Acestea vor fi prezente într-o serie de sisteme portabile de la Dell, HP, Lenovo și Microsoft în a doua jumătate a anului viitor. În privința gigantului din Redmond, introducerea conectivității mobile în seria de hibride Microsoft Surface, va reprezenta un pas important pentru consacrarea tabletelor printre clienții business.

Introducerea conectivității 5G pe laptopuri nu va facilita doar streamingul de conținut 4K atunci când ești în tren, ci și sesiuni de gaming online sau broadcasting, unde latența este suprinzător de importantă. Dintr-un punct de vedere, abia cu adoptarea noului standard, vei ajunge să profiți în deplasare de o conexiune fără fir apropiată ca specificații de performanța unui conexiuni Gigabit Ethernet, cu fir.

La MWC 2018, Intel va dezvălui mai multe detalii despre proiectele sale pe 2019. În același context, se va mândri cu un concept 2-in-1 menit să ilustreze beneficiile noilor conexiuni pentru streaming și broadcasting. Nu este exclus să poată afișa mai multe fluxuri video Ultra HD fără întreruperi sau fire.

La ora actuală, laptopurile cu conectivitate 4G LTE sunt puține și costă mult. Dacă Intel va reuși să-și ofere modemurile la niște prețuri rezonabile, producătorii vor avea mai multe motive pentru a te motiva să-ți ții o cartelă SIM în laptop. În plus, în parteneriat cu Microsoft și al său Windows 10 on ARM, șansele să vedem laptopuri cu autonomie de o zi și o conexiune la internet permanentă este foarte mare.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele