YotaPhone 3: noul telefon cu două ecrane va fi mai ieftin ca niciodată

, 19 Iun, 08:15

În urmă cu câțiva ani, YotaPhone a fost clasificat ca fiind cel mai original smartphone de pe piață, iar acum ne pregătim de a treia generație – YotaPhone 3.

Nu a fost niciodată un succes răsunător de piață, dar telefonul ieșit din mâna unor ingineri ruși a reușit să facă valuri când a ajuns online pentru prima oară. Din păcate, de câțiva ani nu s-a mai auzit nimic despre acel model și mulți au crezut că Yota s-a retras din acest domeniu în care concurența este incredibil de acerbă. Se pare însă că nu a fost deloc așa.

Primul YotaPhone a fost anunțat în 2012. YotaPhone 2 ne-a atras atenția în 2014 și, din câte se pare, cu numele de Yota3, noul smartphone cu două ecrane va ajunge pe piață până la finele acestui an la un preț mult mai accesibil decât în trecut. Fără a dezvălui majoritatea specificațiilor tehnice ale gadgetului, oficialii Baoli Yota au anunțat viitorul gadget în cadrul târgului expozițional Chino-Rus Harbin în weekend-ul ce tocmai s-a încheiat.

În această toamnă, amatorii de telefoane cu două ecrane vor putea pune mâna pe un YotaPhone 3 cu 64GB sau 128GB, în funcție de buget. Prețul pentru prima variantă va fi de 315 dolari, în timp ce al doilea model va sări până la 400 de dolari. Ca și comparație, vechile versiuni de YotaPhone s-au comercializat de obicei în jurul valorii de 600 de euro.

În ceea ce privește specificațiile tehnice care au fost făcute publice pentru Yota3, se pare că terminalul va fi construit în jurul aceluiași Snapdragon 625 pe care îl vedem în unele dintre cele mai populare smartphone-uri mainstream – ZenFone 3 de la Asus, Z Play de la Motorola și KEYone de la Blackberry. Pentru că panourile folosite sunt vitale pentru succesul viitorului YotaPhone, conform celor de la Engadget, vom vorbi despre un panou Full HD 1080p AMOLED de 5,5 inci pe o parte și un E-Ink sensibil la atingere de 5,2 inci cu o rezoluție HD 720p pe partea opusă. Va avea 4GB RAM, sloturi pentru Dual Sim și două camere de 13, respectiv 12 megapixeli. Sistemul de operare preinstalat va fi Android Nougat, iar acumulatorul de 3200mAh se va încărca prin USB-C.

yota phone 3

Ți-a plăcut acest articol?
Informează-te și ține-i la curent și pe prietenii tăi.
Abonează-te la newsletter pentru ultimele noutăţi!
loading...
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te acum la newsletter și primești cele mai noi: Articole, Review-uri, Tutoriale și Prețuri direct pe adresa ta de E-mail